7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljStagiunea Colibri: ACTul 3 continuă cu spectacolele „N-ai tu treabă!“, „Moș Nichifor“ și „Absolut!“

Stagiunea Colibri: ACTul 3 continuă cu spectacolele „N-ai tu treabă!“, „Moș Nichifor“ și „Absolut!“

Cele trei spectacole din repertoriul Teatrului ACT București, inspirate de poveștile lui Ion Creangă și regizate de Alexandru Dabija, îl readuc la Craiova, pe scena Teatrului Colibri, pe actorul Marcel Iureș, în lunile martie, aprilie și mai.

Joi, 28 martie 2019,  la ora 19:00 este programat spectacolul „N-ai tu treabă!“, de Cătălin Ştefănescu, după „Dănilă Prepeleac“ de Ion Creangă, în regia lui Alexandru Dabija, cu Marcel Iureş, Andrei Seuşan, Alexandru Voicu.

„Povestea multor oameni care fascinează prin schimbarea spectaculoasă a condiţiei, pornind de jos şi ajungând sus, spre încântarea mulţimilor care speră veşnic în biletul câştigător. Din motive numai de el ştiute, dintre care cel mai plauzibil pare apropierea morţii, Dănilă face o favoare apropiaţilor şi lumii în general şi acceptă să povestească CUM a ajuns de la condiţia de sărăntoc şi idiotul satului la starea de bunăstare actuală.“ Alexandru Dabija, regizor (www.teatrulact.ro)

Luni, 15 aprilie 2019, la ora 19:00, Teatrul ACT din București prezintă pentru a doua oară la Craiova, pe scena Teatrului Colibri, spectacolul „Moș Nichifor“, după „Moș Nichifor Coțcariul“ de Ion Creangă, cu Marcel Iureș și Ruxandra Maniu, regia Alexandru Dabija, costume Manuela Pungan. Spectacolul nu este recomandat persoanelor cu vârsta sub 12 ani!

„Pe lângă umor și surprinzătoarea filosofie, opera lui Creangă are și o puternică dimensiune erotică. Oralitatea lui provocatoare a trecut în proză distilându-se într-o dramaturgie aluzivă, insinuantă și plină de umor. Moș Nichifor este un spectacol despre întâlnirea dintre două generații și confruntarea între două feluri de a vedea lumea: una conservatoare, ironic-tradiționalistă și una modernă, agresivă în fragilitatea ei.“ (www.teatrulact.ro)

Joi, 30 mai 2019, tot la ora 19:00, Teatrul ACT mediază din nou la Colibri întâlnirea publicului craiovean cu spectacolul „Absolut!“ după Ivan Turbincă de Ion Creangă, cu Marcel Iureş, în regia lui Alexandru Dabija.

„Marile şcoli de film îşi învaţă scenariştii şi regizorii să povestească. Să spună poveşti. Câţi dintre noi au mai apucat să audă în copilărie poveşti spuse, nu citite? Poveştile s-au sfărâmat, s-au făcut praf şi pulbere, s-au risipit în filme, texte de cântece şi telenovele. Polemic şi terapeutic ne încercăm puterile cu periculoasa artă a spunerii unei poveşti. Şi nu una oarecare. E vorba despre o poveste printre personajele căreia se află Dumnezeu, Moartea şi Dracul… Oamenii care or să o asculte îşi vor aminti, pentru o vreme, că se poate vorbi despre lucruri mari şi esenţiale fără fasoane, cu umor şi nepăsare. Marcel Iureş se întâlneşte cu Ion Creangă. Pentru multă lume va fi o surpriză. Mai puţină lume va spune însă: <Era şi timpul!>“, Alexandru Dabija, regizor (www.teatrulact.ro).

Biletele costp 20 de lei. Acestea s-au pus deja în vânzare  la Agenția Teatrului Colibri și se pot procura de luni până sâmbătă, între orele 10:00 – 19:00, iar duminica, în intervalul 10:00 – 13:00.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS