10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Doi tineri şi un minor, reţinuţi pentru furt de cablu telefonic

Dolj: Doi tineri şi un minor, reţinuţi pentru furt de cablu telefonic

Poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Breasta au identificat şi reţinut pentru 24 de ore, trei tineri din comuna Brabova, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

La data de 9 februarie, poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Breasta s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în localitatea Brabova, persoane necunoscute au tăiat cablul telefonic, pe o porţiune de 50 m.
În zilele următoare, poliţiştii au efectuat percheziţii domiciliare la locuinţele a doi tineri de 20 şi 24 de ani, din Brabova, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii respective, în urma activităţilor desfăşurate fiind descoperite mai multe mijloace materiale de probă.
Poliţiştii au mai stabilit faptul că la comiterea faptei ar mai fi participat şi un minor de 16 ani, din localitatea Brabova, fapt pentru care, în urma probatoriului administrat în cauză, în cursul zilei de ieri, poliţiştii au luat măsura reţinerii faţă de cei trei tineri bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat.
Persoanele în cauză au fost introduse în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Dolj, iar în cursul acestei zile urmează să fie prezentante unităţii de parchet cu propunere de arestare preventivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS