11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Amenzi de 8.000 de lei în doar câteva ore

Dolj: Amenzi de 8.000 de lei în doar câteva ore

Poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Dolj – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, Biroului Rutier Craiova, Secțiilor de Poliție 4 Rurală Cosoveni și 5 Rurală Pielesti şi reprezentanţi ai Registrului Auto Român Dolj, dar și o grupa de intervenţie din cadrul Serviciului pentru Actiuni Speciale Dolj au acționat, joi, pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere.
Poliţiştii au vizat depistarea și sancționarea conducatorilor auto care participă la întreceri neautorizate pe drumurile publice, dar şi a altor fapte antisociale ce se comit pe drumurile naţionale și europene.
La activitate au participat 23 de poliţişti, 2 specialiști din cadrul Registrului Auto Român şi 8 lucrători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dolj.
Astfel, au fost controlate 72 de autoturisme şi legitimate 87 de persoane, fiind aplicate 29 de sancțiuni contravenţionale, în valoare de peste 8.000 lei.
Dintre aceste sancţiuni, 19 au fost aplicate pentru defecțiuni tehnice şi 10 pentru alte abateri, fiind retrase şi 9 certificate de înmatriculare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS