27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Doi bărbaţi, reţinuţi după ce au fost prinşi cu peste 2.000 de pachete de ţigări netimbrate

Dolj: Doi bărbaţi, reţinuţi după ce au fost prinşi cu peste 2.000 de pachete de ţigări netimbrate

Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dolj au efectuat marţi, 25 septembrie, trei percheziţii domiciliare, la adresele unor persoane bănuite de contrabandă cu ţigări. În urma materialului probator administrat, poliţiştii au reţinut două persoane, care au fost încarcerate în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Dolj.

Poliţişti din cadrul IPJ Dolj- Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat, în cursul zilei de marţi, 25 septembrie, trei percheziţii domiciliare, la adresele unor persoane bănuite că deţineau ţigări provenite din contrabandă. La locuinţele persoanelor în cauză, poliţiştii doljeni au găsit şi indisponibilizat peste 2.000 de pachete de ţigări, care nu aveau aplicat timbru fiscal românesc şi proveneau din contrabandă.
În urma probatoriului administrat, poliţiştii au luat măsura reţinerii faţă de doi bărbaţi de 41 şi 47 de ani, ambii din Craiova, persoane bănuite că au săvârşit infracţiunea de contrabandă cu ţigări. Cei doi bărbaţi au fost încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Dolj, urmând ca, în cursul acestei zile, faţă de aceştia să fie propusă luarea unei măsuri preventive. La percheziţii au participat şi poliţişti din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS