Acasă Local Dolj Dolj: Minoră depistată la volan

Dolj: Minoră depistată la volan

Poliţişti din cadrul Posturilor Radovan și Perișor au depistat, azi noapte, în trafic, pe strada Marin Sorescu, din comuna Perișor, un autoturism condus de o minoră de 14 ani, din localitate.
De asemenea, pe scaunul pasagerului se afla un tânăr de 20 de ani, din comuna Perișor, posesor al permisului de conducere categoria AM, B, B1, cu privire la care s-a stabilit că a încredințat minorei autoturismul, pentru a fi condus de aceasta.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui autoturism unei persoane care nu posedă permis de conducere.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version