12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljZiua Independenței României, Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial și Ziua Europei, marcate la Craiova

Ziua Independenței României, Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial și Ziua Europei, marcate la Craiova

Ziua Independenței României, Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial și Ziua Europei au fost astăzi marcate la Craiova. Cu această ocazie, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a transmis un mesaj.
„Marcăm o zi crucială, cu triple implicații în istoria noastră, o zi care și-a imprimat adânc amprenta în profilul României. În epoci diferite, 9 mai a însemnat începuturi de drum care ne-au condus către statul unitar, suveran și puternic de astăzi.
În urmă cu 141 de ani, națiunea noastră își proclama independența, pe care și-o câștiga apoi pe câmpul de luptă, cu jertfă de sânge, la Rahova și Plevna, la Smârdan ori Vidin. Azi, se cuvine să ne plecăm frunțile, în memoria celor care au plătit cu viața împlinirea acestui deziderat.
«Trebuie să dovedim că suntem în stare să facem și noi sacrificii pentru ca să păstrăm această țară și drepturile ei pentru copiii noștri. […] Mai mult decât până acum, să arătăm că suntem o națiune hotărâtă să ne ocupăm de noi, […] de dezvoltarea bunei stări morale și materiale.»
Acesta este imperativul național înscris în discursul din 9 mai 1877 al ilustrului om de stat Mihail Kogălniceanu, imperativ la fel de valabil acum ca și atunci. Respectul pentru opera politică și militară a înaintașilor noștri trebuie să-l dovedim acționând zi de zi pentru a onora aceste îndatoriri, care ne-au fost transmise într-un arc peste timp.
9 mai a reprezentat începutul păcii pe Bătrânul Continent și tot 9 mai a adus apoi coeziunea în Europa. Astăzi, ne sărbătorim independența, dar ne celebrăm și apartenența la uniunea economică și politică născută din Declarația Schuman, uniune în care România își găsește acum șansa la dezvoltare, la bunăstare, la respect.
În calitate de președinte al Consiliului Județean, permiteți-mi să adresez tuturor locuitorilor județului Dolj și ai orașului Craiova, cetățeni cu drepturi depline ai Uniunii Europene, sincerele noastre urări de sănătate, succes și fericire, alături de un cordial «La mulți ani!»”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS