16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: “Târgul ofertelor educaționale”, la Centrul Multifuncţional

Craiova: “Târgul ofertelor educaționale”, la Centrul Multifuncţional

Centrul Multifuncţional Craiova va găzdui joi, 10 mai 2018, între orele 9.00-18.00, se va desfășura “Târgul ofertelor educaționale”. Activitatea este organizată de către Inspectoratul Școlar Județean Dolj în parteneriat cu Primăria Municipiului Craiova, RAADPFL Craiova și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Dolj.
În cadrul Târgului, 48 de unități de învățământ liceal și profesional din județul Dolj își prezintă Oferta Educațională pentru anul școlar 2018-2019.
Toți cei interesați, părinți, elevi, cadre didactice, pot vizita Târgul Ofertelor Educaționale pentru anul școlar 2018-2019 în intervalul orar 9.00-18.00. Așteptăm la acest eveniment în special elevii claselor a VIII-a din mediul urban și rural.
Deschiderea oficială va avea loc la ora 10.00 în prezența reprezentanților Primăriei Municipiului Craiova, Consiliului Județean Dolj și Instituției Prefectului Județului Dolj.
Târgul Ofertelor Educaționale își propune consilierea și îndrumarea tinerilor absolvenți în vederea alegerii liceului și profilului dorit.
În data de 14 mai 2018 va avea loc Caravana Bursei Ofertei Școlare realizată de Centrul de Resurse și Asistență Educațională Dolj, în următoarele locații: Liceul Tehnologic ”Dimitrie Filișanu” Filiași, Liceul Teoretic ”Ctin Brâncoveanu” Dăbuleni, Liceul Tehnologic ”Horia Vintilă” Segarcea, Liceul Teoretic ”M. Viteazul” Băilești, Liceul Teoretic ”Independența” Calafat și Liceul Teoretic Bechet.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS