Acasă Local Dolj Craiova: Întâlnie a clubului de lectură în limba engleză la „Aman”

Craiova: Întâlnie a clubului de lectură în limba engleză la „Aman”

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, secția American Corner, organizează vineri, 11 mai, ora 18.00, o nouă întâlnire a clubului de lectură în limba engleză. La această nouă întâlnire, desfășurată în cadrul proiectului Book Reading, participanții vor discuta pe tema cărții „The Lion, The Witch and The Wardrobe”, din literatura pentru copii.” Acest prim volum din seria „Cronicile din Narnia”, scrisă de Clive Staples Lewis, s-a bucurat de un real succes, fascinându-i deopotrivă de copiii, cât și pe adultii care, în timpul lecturii, au pășit pe tărâmul magic din Narnia.
La clubul de lectură în limba engleză, coordonat de Samuel Peters, voluntar american, sunt așteptați elevii și studenții interesați de perfecționarea limbii engleze, precum și de lectură. Această nouă întâlnire se va desfășura între orele 18.00 și 19.00, în sala „Marin Sorescu” a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version