530 locuri de muncă vacante, oferite la Bursa Generală a Locurilor de Muncă de la Craiova



Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj va organiza, în data de 20 aprilie, Bursa Generală a Locurilor de Muncă, eveniment care se va desfăşura la sediul Casei de Cultură a Studenţilor din Craiova, începând cu ora 09.00.

Obiectivul principal al Bursei Generale a Locurilor de Muncă îl constituie creşterea gradului de ocupare a forței de muncă disponibile în rândul șomerilor,existând posibilitatea interacţiunii directe dintre angajator şi solicitant.

Evenimentul se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau celor care doresc să se orienteze/reorienteze profesional.

În această perioadă reprezentanţii AJOFM Dolj continuă acţiunea de contactare a angajatorilor din judeţ, în vederea identificării unui număr cât mai mare de locuri de muncă vacante ce vor fi oferite participanţilor. Până pe data de 10 aprilie 2018 au fost contactaţi 85 agenţi economici, 19 dintre aceştia confirmând participarea la eveniment, prin completarea şi transmiterea situaţiei privind locurile de muncă vacante (anexa1A).

În urma centralizării datelor din ofertele transmise de angajatori, până la data menţionată mai sus, a rezultat un număr de 530 locuri de muncă vacante ce vor fi oferite în cadrul bursei astfel:


– 33 locuri de muncă pentru persoanele cu studii superioare (inginer CCIA, inginer de siatem, inginer reţele electrice, inginer electroenergetică,economist, programator, subinginer CCIA);

– 497 locuri de muncă pentru persoanele fără studii superioare în domenii de activitate cum sunt:construcţii, transporturi,servicii în tehnologia informaţiei, telecomunicaţii,comerţ cu piese şi accesorii pentru autovehicule, industria alimentară (fabricare produse de brutărie şi produse făinoase), industria prelucrătoare (prelucrarea lemnului, instalare maşini şi echipamente industriale), activităţi de contractere pe baze temporare a personalului.

Angajatorii care dispun de locuri de muncă vacante şi sunt interesaţi să participe la această acțiune pot depune situaţia privind locurile de muncă vacante ce vor fi oferite în cadrul bursei la sediul instituție din Craiova, str. Eugeniu Carada, nr.13A sau o pot transmite pe adresa de e-mail [email protected], [email protected] sau pe fax 0351 / 401.557, până pe data de 19.04.2018.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de duminică, 24 martie 2019

Actualitate

» Peste 700 de persoane şi-au pierdut viaţa după ce ciclonul Idai a lovit sudul Africii
» Theresa May, presată să plece din fruntea guvernului britanic. Mai mulţi miniştri pregătesc înlăturarea ei, pe fondul haosului privind Brexit-ul
» Transportatorii români vor protesta pe 27 martie, la Strasbourg, în faţa sediului Parlamentului European
» Cutremur cu magnitudinea de 3,5 pe scara Richter în judeţul Buzău
» O navă de croazieră cu 1.300 de persoane la bord, în derivă în largul coastei Norvegiei. Zeci de pasageri, evacuaţi cu elicoptere

Dolj

» Amenzi de peste 15.000 de lei date de poliţiştii doljeni. Administratorii drumurilor publice, printre cei vizaţi de controalele Poliţiei
» Dolj: Armă găsită în urma unei percheziţii domiciliare în locuinţa unui bărbat de 34 de ani din Dioşti
» Craiova: Mormântul lui Cristi Neamţu, împroşcat cu noroi
» Razie de amploare în judeţul Dolj. Vezi ce măsuri au luat poliţiştii
» S-a stabilit chiria pentru birourile de la stadionul “Ion Oblemenco”. Vezi ce sumă va plăti clubul Universitatea Craiova
» Cupa Regională Hard Enduro, la Craiova. Află când va avea loc evenimentul

Gorj

» Gorj: Băiat de 15 ani, dat în urmărire națională după ce a dispărut de acasă

Olt

» (VIDEO, GALERIE FOTO) Olt: Incendiu la o anexă gospodărească din comuna Strejești. Proprietarul, transportat la spital

Mehedinţi

» UPDATE / (VIDEO, GALERIE FOTO) Mehedinți: Accident teribil pe DN 6, la ieșire din Orșova. Trei minori, dintre care doi copii de trei ani, au ajuns la spital
» Mehedinți: Elevii Școlii Gimnaziale Ponoarele, premiați de polițiștii Biroului Rutier

Vâlcea

» (UPDATE) VIDEO / Vâlcea: Incendiul de pădure din localitatea Malaia s-a extins. Ard 12 hectare de vegetație. S-a solicitat sprijin aerian
» UPDATE / (Galerie foto) Vâlcea: Incendiu de vegetaţie uscată în localitatea Malaia, într-o zonă împădurită de munte

Sport

» Fotbal / EXCLUSIV: „U“ Craiova are astăzi un amical cu Botev Vratsa (UPDATE)
» Fotbal / România, evoluție modestă contra Suediei în debutul preliminariilor CE 2020. Vezi reacțiile de după joc!
» Fotbal / Trupa lui Mogoșanu a pierdut la scor și cu Italia
» Fotbal / Tricolorii U19 au remizat cu Rusia. Baicu a avut șansa să facă diferența
» Fotbal / Programe, clasamente, rezultate (22-24 martie)

Sanatate

» Astăzi este Ziua mondială de luptă împotriva tuberculozei. Boala ucide zilnic circa 4.500 de persoane de pe glob

Magazin

» Reţeta de duminică: Ciuperci cu coniac

Top