Acasă Local Dolj Craiova: Cinci soldaţi americani de la Deveselu, sancţionaţi pentru că nu au...

Craiova: Cinci soldaţi americani de la Deveselu, sancţionaţi pentru că nu au plătit consumaţia şi au făcut scandal într-un local

Cinci soldaţi americani de la baza de la Deveselu (Olt) ar fi fost sancţionaţi după ce au refuzat să plătească ceea ce au consumat duminică dimineaţă într-un local din Craiova, potrivit unor surse judiciare. Mai mult, aceştia ar fi intrat în conflict şi cu personalul angajat pentru paza localului.
„În dimineața zilei de duminică, în imediata apropiere a unui local de alimentație publică din Craiova s-a produs un eveniment între un grup de clienți ai localului respectiv și personalul cu atribuții pe linia asigurării pazei. Incidentul a fost cauzat de faptul că grupul respectiv a refuzat să achite contravaloarea consumației. Întrucât persoanele se manifestau zgomotos au fost luate măsuri pentru aplanarea stării tensionate iar persoanele implicate au fost sancționate contravențional conform LG 61 /91”, anunţă IPJ Dolj.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version