Craiova: Evenimentul “Eminescu – poet național – poet universal”, găzduit de Biblioteca “Aman”

Autori


Biblioteca Județeană ”Alexandru și Aristia Aman” organizează luni, 15 ianuarie 2018, în colaborare cu Biblioteca Națională ”Sfinții Chiril și Metodiu” din Sofia și Biblioteca Regională ”Hristo Botev” din Vratsa, evenimentul ”Eminescu – poet național – poet universal”.

Obiectivul acțiunii constă în prezentarea, în cadrul unei expoziții comune de carte, documentelor (poezie, proză, proiecte dramatice, traduceri, prelucrări şi adaptări, articole) cu și despre Eminescu existente în colecțiile celor trei biblioteci partenere, în limbile română și bulgară. De asemenea, participanților le-a fost pregătită și o prezentare ProShow despre viața și opera lui Mihai Eminescu.

La eveniment vor participa prof univ. dr. Dimitrinka Dimitrova, lectorul Lectoratului de limbă bulgară din cadrul Universității din Craiova și elevii claselor a IX-a și a X-a de la Colegiul Național ”Frații Buzești”, coordonați de profesorii Crina Călin și Daniela Balosache.


“Universalitatea lui Mihai Eminescu este o certitudine indubitabilă. Mărturie pentru această realitate stau nu doar faptul că opera sa a fost tradusă în peste 60 de limbi, dar și faptul că UNESCO a decretat anul 1989 “Anul Internațional Eminescu”, iar unsprezece ani mai târziu, în anul 2000, Mihai Eminescu a fost declarat poetul anului. Considerăm că implicarea sinceră a bibliotecilor din Sofia și Vratsa în efortul de organizare a unei acțiuni cu specific național, Ziua Națională a Culturii, este un fapt îmbucurător, o dovadă a utilității parteneriatelor pe care Biblioteca Aman le continuă cu importante instituții europene. Vom avea ocazia să descoperim documente speciale în limbile română și bulgară cu privire la viața și opera lui Mihai Eminescu, documente și cărți păstrate cu sfințenie de-o parte și de alta a Dunării”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”.

Acțiunea se va desfășura la Centrul Transfrontalier de Informații și Comunicații Dolj-Vratsa începând cu ora 11.00.



Comenteaza acum

Alte stiri

10 aprilie 2019

Școala Altfel la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova

În perioada 15-19 aprilie are loc programul Școala Altfel. Teatrul Național „Marin Sorescu” a pregătit două spectacole special create pentru preșcolari și elevi: „Ciuf și Ciuf în spațiu” și „Caragiale Best Of”, . „Școala altfel” este un program ...

Sumarul ediției de duminică, 21 aprilie 2019

Actualitate

» Cei trei actori din “Game of Thrones” care nu au avut nevoie de casting pentru a fi aleşi
» Un tânăr din Sibiu a murit, după ce s-a răsturnat cu tractorul
» Patriarhul Daniel: Condamnăm atacurile din Sri Lanka; să ne rugăm pentru încetarea acestor violenţe
» Atentate în Sri Lanka: Bilanţul victimelor a crescut la 207 morţi şi peste 450 de răniţi
» Papa Francisc îşi exprimă durerea şi apropierea faţă de victimele violenţei care a îndoliat Paştele Catolic
» Explozii în Sri Lanka: Bilanţul a crescut la cel puţin 158 de morţi, o nouă explozie
» Alunecare de teren în Malawi: Trei morţi, cinci dispăruţi şi zeci de răniţi
» Preşedintele Iohannis şi soţia sa, la slujba de Paşte
» Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord împlineşte 93 de ani
» Creştinii catolici sărbătoresc Paştele/ Doboş: Învierea lui Cristos ne face să descoperim normalul vieţii
» Intrarea Domnului în Ierusalim – Începutul Săptămânii Mari

Sport

» Volei (m) / SCM „U“ Craiova s-a ținut cât a putut după Zalău. Vezi situația la zi! (FOTO)
» Tenis / Franţa – România, scor 1-2, în Fed Cup
» Fotbal / Victorie oportună pentru „satelit“
» Spânu: Nu știu cum am pierdut acest meci
» Handbal (m) / „U“ Craiova a încheiat campionatul pe locul doi și se pregătește de turneul semifinal
» Voleibaliştii se pregătesc să doboare Zalăul
» Fotbal / Programe, clasamente, rezultate (19-22 aprilie)

Top