Acasă Local Dolj Dolj: Accident de circulație cu răniți ușor

Dolj: Accident de circulație cu răniți ușor

Poliția Filiași a fost sesizată, ieri după amiază, prin SNUAU 112 de către un participant la traficul rutier despre faptul că pe DJ 606 C, în interiorul localităţii Secu, s-a produs un accident de circulaţie, soldat cu vătămarea corporală uşoară a unei persoane.
La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei Filiaşi care a stabilit că F. Victor, de 68 de ani, din comuna doljeană Grecești, în timp ce conducea o căruță tractată de un cal, din direcția Secu către Grecești, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul direcției de mers a căruței, a traversat carosabilul și a lovit o femeie de 60 ani, din comuna Secu, în timp ce aceasta se deplasa pietonal pe acostamentul din partea dreapta a carosabilului, în direcția Grecești către Secu.
După producerea accidentului F. VICTOR a părăsit locul accidentului fără incuviințarea organelor de poliție, acesta fiind ulterior depistat la domiciliu.
Victima a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul nr. 1 Craiova, cu diagnosticul prezumtiv „politraumatism, pierderea stării de conștiență, escoriații la nivelul membrelor superioare și inferioare, plagă buza inferioară”, pentru investigații medicale amănunţite.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,15 mg/l alcool în aerul expirat.
Polițiștii au întocmit pe numele bărbatului dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version