Acasă Local Dolj 40 de pietoni amendați pentru traversări neregulamentare

40 de pietoni amendați pentru traversări neregulamentare

Polițiști din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene și cei din cadrul Biroului Rutier Craiova au organizat, ieri, o acțiune având drept scop prevenirea și combaterea evenimentelor rutiere soldate cu victime. Polițiștii rutieri au urmărit prevenirea evenimentelor produse pe fondul traversării neregulamentare a străzii de către pietoni, totodată în trafic urmărindu-se și verificarea tehnică a autovehiculelor.
Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 112 sancțiuni contravenționale de peste 19.000 de lei, dintre acestea 32 amenzi fiind aplicate pentru defecţiuni tehnice, iar alte 40 sancțiuni au fost aplicate pietonilor pentru traversări neregulamentare.
De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 5 permise de conducere,iar 9 certificate de înmatriculare au fost retrase.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version