Acasă Local Dolj AIESEC Craiova își mărește echipa în această toamnă

AIESEC Craiova își mărește echipa în această toamnă

Organizația de studenți AIESEC Craiova a dat startul înscrierilor online pentru recrutarea de toamnă, care se va derula până pe data de 13 octombrie. AIESEC este cea mai mare organizaţie de studenţi din lume, având peste 100.000 de membrii în 126 de ţări și teritorii, și are ca scop dezvoltarea abilităţilor de leadership ale tinerilor. Stagiile de voluntariat sau cele profesionale, participarea la conferinţe internaţionale sau locale, posibilitatea de a ocupa o poziţie de leadership şi de a conduce o echipă de la 3 până la 100 tineri, sunt câteva din oportunitățile pe care AIESEC le oferă studenților. În cadrul organizației, studenții au de asemenea acces la training-uri și wokshop-uri ţinute de oameni cu experienţă.
Tinerii care doresc să aibă parte de o experiență completă în acești ani de studenție se pot înscrie online pe site-ul oficial, iar începând cu data de 2 octombrie membri organizației vor fi prezenți pe holurile universității pentru a le explica celor interesați ce anume este AIESEC și care sunt șansele de dezvoltare personală și profesională.
Cerințele pentru ca un tânar să se poată înscrie în organizație sunt unele minime; trebuie să fie student, să cunoască limba engleză la un nivel cel puțin conversațional,să aibă vârsta până în 29 de ani, să își dorească să cunoască oameni din toate colțurile lumii și cel mai important să îmbrățișeze experiențele noi.
Pentru a putea deveni membru AIESEC sau pentru a obține ma multe informații despre organizație studenții pot accesa site-ul oficial www.aiesec.ro .

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version