10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljUn craiovean a fost ucis cu bestialitate şi aruncat în Jiu, la Malu Mare

Un craiovean a fost ucis cu bestialitate şi aruncat în Jiu, la Malu Mare

Craioveanul Lucian Dinulescu, de 42 de ani, a fost omorât cu bestialitate şi aruncat în Jiu, la Malu Mare. Un pescar l-a găsit, joi seara, pe bărbat şi a alertat autorităţile. După ce a fost scos din apă, s-a observat că bărbatul prezenta foarte multe urme de violenţă. Acesta fusese tăiat în mai multe zone ale corpului, inclusiv în zona gâtului şi a inimii. Nimeni nu îşi explică ce anume s-a putut întâmpla.
„Lucian era prieten cu noi, mai ales cu fratele meu. Chiar joi de dimineaţă l-a sunat, pe la ora 10.00 şi ceva şi l-a întrebat dacă este tata la Jiu că l-a văzut el. De aici ne-am dat seama  că el a fost la Jiu la acea oră. Mai târziu, am auzit că este foartemultă  poliţie la Jiu, că au găsit un bărbat omorât şi aruncat în apă. Poliţia a luat câţiva băieţi din Malu Mare să încerce să îl identifice, dar nimeni nu-l cunoştea. Fratele meu când a auzit că fost găsită o persoană moartă, s-a dus acolo şi el a fost cel care l-a identificat. Am înţeles că era tăiat, făcut praf. Păcat, nu ştiu ce a putut să se întâmple“, a declarat o prietenă a bărbatului ucis.

Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care strâng toate probele necesare pentru a găsi vinovatul sau vinovaţii. În zona pe unde se intră de la strada principală spre Jiu sunt montate camere de luat vederi, care ar putea fi de mare ajutor pentru identificarea celui sau celor care au comis crima. Mai mult decât atât, în apă, la câţiva metri de cadavru a fost găsită arma crimei, un cosor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS