Se mențin şi mâine restricţiile de circulaţie cauzate de caniculă în Dolj, Mehedinţi şi alte 4 judeţe judeţe



Mâine, 11 august, în intervalul orar 13.00 – 19.00, pe drumurile naționale și autostrăzile care tranzitează 6 judeţe din vestul țării vor fi menținute restricţiile de circulaţie pentru autovehiculele cu o masă totală > 30 tone (masa proprie a vehiculului plus greutatea mărfurilor transportate).

Restricțiile de circulație sunt instituite în baza codului portocaliu de caniculă (se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse frecvent între 37 și 39 de grade)  emis  de A.N.M. Avertizarea este emisă pentru următoarele județe: Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Arad și Bihor.

Astfel, în baza prevederilor articolului 44 alin.2 al Ordonanţei de Guvern nr.43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie de la aceste restricții au următoarele tipuri de vehicule:

– transporturilor de persoane;

– transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animala şi vegetală;

– vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră;

– transporturi funerare;

– transporturi poştale;

– transporturi de echipamente de prim ajutor;

– transporturi pentru distribuire de carburanţi;


– transporturi de mărfuri sub temperatura controlată;

– transporturi pentru tractări vehicule avariate;

– transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate;

– transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării;

– transporturi apă îmbuteliată;

– transporturi produse provenite din exploatări agricole.

– transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale.

Restricţionarea circulaţiei este necesară pentru protecţia sectoarelor de drum asfaltat pe care, din cauza temperaturilor ridicate din timpul zilei, se produc deformări majore ireversibile cu pierderea stabilităţii îmbrăcaminţii rutiere.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ si de TWITTER, @CNADNR.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de sâmbătă, 25 mai 2019

Actualitate

» Alegeri europarlamentare. Câți bani au cheltuit partidele pentru publicitatea pe Facebook
» Românii din Diaspora se solidarizează, înaintea alegerilor: Șoferi voluntari vor să-i ajute pe cei care nu au cum să ajungă la secția de votare
» Numărul total de alegători așteptați duminică la vot este de 18.968.840 de persoane
» Iranul amenință din nou SUA. Oficial militar: “Putem scufunda navele de război americane”
» Cum și-au scos unii primari comunele din noroaie, cu fonduri europene
» Dambovita: DN 72 Târgovişte-Ploieşti, blocat dupa ce o cisterna s-a rasturnat
» Vaslui: O ambulanta s-a impotmolit in noroi. Pacientul a decedat
» Dolj: Scandal cu iz electoral la Secu
» Directia pentru Evidenta Persoanelor Craiova elibereaza sambata si duminica acte de identitate
» Vulcanul Agung din Indonezia a erupt din nou. Mai multe zboruri, anulate
» Cartoful dulce câştigă teren în patria lubenitelor de la Dăbuleni
» După şapte ani de lucrări: Ştrand nefuncţional, deşi a fost inaugurat inainte de europarlamentare
» Bugetul alocat Programului Rabla pentru electrocasnice, epuizat in prima zi. Au “topit” 40 de milioane de lei
» Situaţie paradoxală într-un spital din România: Secţie de terapie intensivă, nefolosită de cinci ani, deşi a fost complet modernizată
» ALERTĂ ANM: Ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină. Care sunt zonele afectate
» Statele Unite: Un judecator blocheaza finantarea pentru zidul lui Trump
» DNA: 59 de inculpati au fost condamnati in aprilie pentru coruptie
» Cum poti vota la alegerile europarlamentare si la Referendum
» Europarlamentare 2019: Sambata sunt alegeri in Malta, Letonia si Slovacia

Dolj

» Craiova: Absolvenţi de acum 60 de ani, în băncile de la Colegiul “Carol I”
» Arie nouă de lucru la Urgenţa SJU Craiova
» Craiova: Strada Arieş se închide pentru reparaţii, timp de trei nopţi
» Craiova: Se închid mai multe străzi, duminică seara, pentru preluarea buletinelor de vot
» Nu călca iarba, plimbă pisica în lesă – reguli în parcurile Craiovei
» Dotări care salvează vieţi la Spitalul „Filantropia“ (Galerie Foto)
» Ghinion. Nu au început lucrările la drumul expres, ci la drumul tehnologic

Sport

» Fotbal / FC Viitorul a câştigat Cupa României și i-a deschis drumul Craiovei în Liga Europei

Top