15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj"Noaptea albă a experimentului ştiinţific" și "Zilele Fizicii", la Universitatea din Craiova

„Noaptea albă a experimentului ştiinţific” și „Zilele Fizicii”, la Universitatea din Craiova


Universitatea din Craiova organizează vineri, 12 mai 2017, începând cu orele 18:00 „Noaptea albă a experimentului ştiinţific”. Manifestarea se adresează tuturor celor care, indiferent de categoria de vârstă, doresc să înțeleagă mai bine lumea înconjurătoare, să o explice și să se bucure de farmecul ei. Evenimentul face parte din calendarul manifestărilor aniversare organizate în anul 2017 sub egida 70 de ani de învățământ academic – tradiție, performanță, viziune.

Prin experimente distractive și prezentări interactive care vor reuni inspirația și creativitatea cu rigoarea științei, organizatorii își propun să apropie publicul de știință și de cercetare, să demonstreze că știința poate fi spectaculoasă și atractivă: analize microscopice, autonomous Car, Scanare 3D cu ajutorul Artec™ Eva 3D Scanner, modul experimental care permite producerea hidrogenului din apă cu ajutorul unui electrolizor alimentat de la un panou fotovoltaic, experiemente lingvistice şi comunicaţionale, experiment studenţesc concepere, realizarea şi integrare monopost în competiţii, sistem electromecanic de reabilitare a mobilităţii membrului superior, cercetarea substituţiei osoase cu materiale biocompozite fabricate prin tehnici specifice metalurgiei pulberilor, laseri, difracţii pe diverse tipuri de aperturi, interferenţă, reflexii, refracţii şi dispersii pe diverse medii transparente şi multe altele.

Rectorul Universității din Craiova, prof. univ. dr. Cezar Ionuț SPÎNU, va oficia deschiderea evenimentului, în Sala Albastră din clădirea centrală a Universității din Craiova. În aceeași locație va urma expunerea „Cucerirea spațiului cosmic” a prof. univ.dr. Dumitru Vulcanov (Universitatea de Vest din Timișoara). Experimentele vor fi prezentate publicului în holul central al clădirii.

În paralel, Facultatea de Științe derulează ciclul de manifestări „Zilele fizicii la Universitatea din Craiova”, ciclu care va continua sâmbătă, 13 mai 2017. Cu începere de la ora 10.30  se vor desfășura în Sala Albastră trei ceremonii speciale:
-acordarea titlului DOCTOR HONORIS CAUSA domnului cercetător dr. Mihai Vișinescu de la IFIN București
-festivitatea de premiere a câștigătorilor de la concursului de fizică adresat elevilor și studenților, „Liviu Tătar”
-festivitatea de premiere a câștigătorilor de la concursului de fizică adresat elevilor, PROFIZ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS