12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCod galben de inundații pe cursul râului Jiu de pe raza județelor Gorj și Dolj, până duminică dimineață

Cod galben de inundații pe cursul râului Jiu de pe raza județelor Gorj și Dolj, până duminică dimineață

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, astăzi, o nouă atenționare Cod galben de inundații, valabilă până duminică dimineață, în bazinul hidrografic al râului Jiu.

Potrivit hidrologilor, în intervalul 6 mai, ora 12.00 – 7 mai, ora 6.00, pe cursul râului Jiu, sectorul aval confluență Gilort – S.H. Podari (pe raza județelor Gorj și Dolj), se vor înregistra creșteri de debite și niveluri, cu depășiri ale Cotelor de atenție, ca urmare a propagării viiturilor formate anterior în amonte.

INHGA precizează că, începând de sâmbătă, ora 12.00, se ridică atenţionarea Cod galben de inundaţii valabilă pentru celelalte bazine hidrografice avertizate anterior.

Atenționarea a fost transmisă către: Ministerul Apelor și Pădurilor, Ministerul Mediului, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Administrația Națională ”Apele Române”, Ministerul Afacerilor Interne, mass-media, Hidroelectrica S.A. și Administrațiile Bazinale de Apă: Mureș, Banat, Jiu, Olt și Argeș-Vedea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS