6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSărbători ca-n poveste: Prin bunătate și dăruire, oamenii schimbă destine

Sărbători ca-n poveste: Prin bunătate și dăruire, oamenii schimbă destine

În Vinerea Mare, copiii şi profesorii de la Şcoala Româno-Britanică din Craiova au făcut un gest emoţionant. În urma evenimentului „Charity Shop“, organizat de elevii şcolii în săptămâna Paştelui, s-au strâns suficienţi bani pentru a aduce zâmbetul pe chipul unei familii nevoiaşe. „În această săptămână am avut ca tematică Sărbătorile Pascale. Împreună cu profesorii, elevii au realizat felicitări, coroniţe, produse arts & crafts pe care le-au vândut apoi în cadrul evenimentului „Charity Shop” organizat în incinta unităţii de învăţământ. Am strâns, astfel, suficienţi bani pentru a ajuta o familie. Am ales să cumpărăm lucruri care să le fie de folos pe termen îndelungat. Aceasta a fost, de fapt, şi lecţia de învăţare pentru copii, să aibă grijă de lucruri care să producă pe termen lung o schimbare. Am luat, astfel, o capră cu doi iezi, nu am găsit cu trei, ca să fie ca în poveste, de care dacă vor avea grijă le va asigura lapte pentru copii, iar din restul banilor strânşi am cumpărat alimente, jucării, lucruri utile pentru o familie. Ne-a emoţionat situaţia acestor oameni, ne-au emoţionat copiii care au o situaţie şcolară foarte bună!“, a spus Adrian Cioran, animator socio-educativ la Şcoala Româno-Britanică.

O casă nouă, numeroase daruri pentru cei trei copii

Cadourile oferite din suflet de elevii Şcolii Româno-Britanice au ajuns la o familie din Craiova, un caz social prezentat în Gazeta de Sud în luna februarie 2016: „În cartierul craiovean Brestei – Trei copii trăiesc de pe o zi pe alta într-o casă ce stă să cadă“ (http://www.gds.ro/Local/2016-02-17/cartierul-craiovean-brestei-trei-copii-traiesc-de-pe-o-zi-pe-alta-intr-o-casa-ce-sta-sa-cada/). Trei copii cu vârste cuprinse între patru şi nouă ani trăiesc în condiţii greu de imaginat, într-o casă ai cărei pereţi acoperiți de mucegai stau să cadă, iar puţinele lucruri şi haine pe care le au sunt distruse de umezeală. Fetiţele au fost părăsite de mamă de aproape doi ani, iar verişorul lor nu şi-a cunoscut niciodată tatăl. La doar câţiva metri de casa lor se află canalul colector, care, de fiecare dată când plouă, îi inundă. După apariţia articolului, zeci de persoane au oferit daruri acestor copii, iar o craioveancă stabilită departe de casă, în Singapore, a trimis bani pentru materiale de construcţii pentru casă. În numai o lună, din martie până în prezent, aceasta a fost ridicată. Vizita dascălilor Şcolii Româno-Britanice i-a emoţionat pe copii şi bunică. „Am rămas profund impresionată de gestul făcut de aceşti oameni, acum, în prag de Sărbători. Le-au adus copiilor dulciuri, jucării, mâncare, i-au făcut fericiţi. Le-au oferit ceea ce eu nu mi-aş fi permis niciodată. Vreau să mulţumesc fiecărei persoane în parte pentru tot ce a dăruit. Toţi aceşti oameni au schimbat viaţa nepoților mei. În ciuda condiţiilor în care trăiesc, fetele învaţă foarte bine, una din ele a câştigat numeroase concursuri şcolare. Prin generozitatea doamnei stabilite în Singapore, noua casă este aproape gata. A trimis bani pentru toate materialele necesare ridicării unei locuinţe. Avem două camere, o baie și o bucătărie, în care ne vom muta în numai câteva săptămâni“, a spus Aurelia Floricel, bunica micuţilor.

 

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS