Primăria Municipiului Craiova a anunţat că se va închide circulaţia rutieră prin pasajul subteran, cu ocazia desfăşurării lucrărilor de desfiinţare a panourilor publicitare, montate pe cele două frontoane ale pasajului. În acest sens este necesar să fie instituite unele restricţii temporare de circulaţie rutieră prin Pasajul Universităţii începând cu data de 18.03.2017, ora 08.00, până în data de 19.03.2017, ora 20.00. Primăria solicită conducătorilor auto să circule cu atenţie şi să se conformeze semnalizărilor rutiere ce vor fi instituite.