Acasă Local Dolj Gigioc și alți șase suspecți, reținuți pentru infracțiuni cu violență

Gigioc și alți șase suspecți, reținuți pentru infracțiuni cu violență

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj au emis, în această seară, după mai multe ore de audieri, ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore pentru şapte persoane implicate în scandalul petrecut, în noaptea de 4 – 5 noiembrie, într-un bar de pe strada A.I.Cuza din municipiul Craiova în urma căruia un bărbat de 33 de ani a fost tăiat cu o sabie. Potrivit unor surse judiciare, în urma scandalului ar fi fost rănit și Vadik Gigi Zavera, care se află printre persoanele reţinute în această seară

La acea vreme, reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului(IPJ) Dolj au precizat că bărbatul de 33 de ani, care a primit primele îngrijiri medicale la Spitalul de Urgență Craiova, nu a rămas internat și nu a depus o plângere penală împotriva agresorilor. Anchetatorii au precizat pentru GdS că cele șapte persoane, printre care se află și Vadik Gigi Zavera(Gigioc), vor fi duse mâine la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile,
Procurorii doljeni au mai precizat că în acest dosar se fac cercetări pentru comiterea mai multor infracțiuni cu violență, de la folosirea fără drept de obiecte periculoase, tulburarea ordinii și liniștii publice și până la tentativă de omor, complicitate la tentativă de omor și constituirea unui grup infracțional.
 

 

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version