Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii mai 2016, a fost de 26264 persoane, în creştere cu720 persoane faţă de luna mai 2015. Din totalul şomerilor 10407 persoane sunt de sex feminin.
Din numărul şomerilor 4273 (16,3%) provin din mediul urban şi 21991 (83,7%) din mediul rural. În mediul urban 49,2% din numărul şomerilor au fost femei, iar în mediul rural 37,8%.
Din totalul de 26264 persoane, 3036 persoane beneficiază de indemnizaţie de şomaj (75%) şi 45 persoane beneficiază de indemnizaţie de şomaj (50%). Numărul şomerilor neindemnizaţi în luna mai 2016 era de 23183 (88,3%) persoane.
La sfârşitul lunii mai 2016, din totalul şomerilor înregistraţi 9,4% au vârsta sub 25 ani, 7,0% între 25-29 ani, 21,9% între 30-39 ani, 31,4% între 40-49 ani, 14,3% au între 50-55 ani, iar 16,0% au peste 55 ani. Dintre aceştia 23451 persoane (89,3%) sunt persoane cu studii primare, gimnaziale şi profesionale, 2218 (8,4%) sunt persoane cu studii medii, iar 595 persoane (2,3%) sunt persoane cu studii superioare.
Rata şomajului înregistrată în luna mai 2016 a fost de 9,2% în raport cu populaţia activă civilă totală (9,2% în luna aprilie 2016 şi 9,0% în luna mai 2015). Pentru femei, rata şomajului în luna mai 2016 a fost de 7,8% (7,8% în luna aprilie 2016 şi 7,7% în luna mai 2015).
Rata şomajului în judeţul Dolj (9,2%) s-a situat peste nivelul ratei şomajului la nivel naţional (4,6%), ocupând locul al 5-lea pe ţară.