Acasă Local Dolj Dolj: Minți, Inimi și Porți deschise pentru educația non formală

Dolj: Minți, Inimi și Porți deschise pentru educația non formală

Școala Gimnazială din comuna Ghindeni, județul Dolj, a organizat o reuniune transnațională în cadrul proiectului „Open Doors for Non-Formal”, desfășurat în perioada 2014-2016 și finanțat prin programul Uniunii Europene, Erasmus+, parteneriate strategice.
Partenerii în acest proiect sunt 1 Epal Trikalon, Grecia, Sehit Albay Ibrahim Karaoglanoglu Imam Hatip Ortaokulu,Konya, Turcia, ”Juozas Tumas–Vaizgantas” Gymnasium, Svedasai, Lituania, Liceul „Matei Basarab” Craiova, Gimnazjum Nr 3, Grodzisk  Mazowiecki, Polonia, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Dolj și Quarter Mediation din Olanda.
Rezultatul proiectului va fi o colecție de bune practici în folosirea de metode non formale,  „How to use non-formal methods in the formal education”, care va fi împărtășit comunității educaționale prin publicarea în siteuri educationale și în cadrul unor activități de perfecționare.
În 6 mai, partenerii au fost primiți cu pâine și cu sare la Școala Gimnazială Ghindeni, au vizitat școala și au discutat cu elevii. Au participat, în curtea grădiniței, pictată cu imagini din țările partenerilor, la un spectacol inedit, interactiv, de tradiții populare organizat cu sprijinul comunități locale din Ghindeni – cântece și dansuri populare, workshop tradițional de realizare a măturilor (o ocupație specifică a locuitorilor comunei Ghindeni) și un workshop de mâncăruri tradiționale.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version