16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljVolumul "Cancerul, dragostea mea" va fi lansat la Calafat

Volumul „Cancerul, dragostea mea” va fi lansat la Calafat

Casa de Cultură a Municipiului Calafat va găzdui marți, 19 aprilie, începând cu ora 17.00, un eveniment emoționant, lansarea în Oltenia a volumului „Cancerul, dragostea mea”, autor: Mioara Grigore.  Invitați speciali la acest eveniment sunt prof. Viorel Grigore, soțul autoarei, și cei 5 copii ai familiei Grigore. Evenimentul este organizat de părintele Tinel Dudău, slujitor la Spitalul de Psihiatrie „Poiana Mare”.  În cadrul lansării va fi făcută o prezentare de către un specialist în limba și literatura română, prof. Antoaneta Fera, de la Școala Generală nr. 1 „Gheorghe Brăescu” din Municipiul Calafat. Intrarea este liberă.

Mioara Grigore, profesoară de religie și mamă a cinci copii, a murit anul trecut, la vârsta de 49 de ani, având diagnosticul de cancer la sân.
„Mioara Grigore a fost bolnavă de acest flagel al zilelor noastre, cancerul, dar a avut puterea de a-și mărturisi viața în această scriere. Lucrarea de față este și un testament al Mioarei Grigore pentru familia sa, pentru prieteni, pentru rude, pentru cei care au ajutat-o, pentru cei care s-au rugat pentru ea, mărturisindu-le tuturor dragostea. Titlu volumului este amăgitor. Te face să crezi că ai în mâini o carte despre cancer. De fapt, cartea este de fapt o poveste de dragoste. Crezi că este o carte despre moarte, iar la sfârșit afli, de fapt, ce este Învierea. Prezența familiei Grigore ne va ajuta să înțelegem trăirile și sentimentele Mioarei Grigore, asumarea vieții și a crucii vieții”, a mărturisit preotul Tinel Dudău.
În anul 2014, Mioara Grigore a primit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel diploma de onoare „Maria Brâncoveanu”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS