6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCopiii centrelor sociale „Best Life” și „Aripi de Lumină”, la atelierele de creație ale Muzeului Olteniei

Copiii centrelor sociale „Best Life” și „Aripi de Lumină”, la atelierele de creație ale Muzeului Olteniei

Copiii din cadrul Centrului social „Best Life” și Centrului social „Aripi de Lumină”, ale Arhiepiscopiei Craiovei, participă în această perioadă la o serie de ateliere de creație, desfășurate la Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei. Astfel, beneficiarii celor două așezăminte sociale sunt implicați într-un atelier hand-made de realizare bijuterii și obiecte din materiale reciclabile, coordonat de ing. Costinela Iacob, în timp ce prof. Cătălin Ostroveanu îi implică pe copiii Centrului „Aripi de Lumină” în atelierul de pictură pe sticlă.

Copilașii s-au declarat entuziasmați de cunoștințele și abilitățile practice dobândite. La întâlnirea din această săptămână, ei au realizat decorațiuni pentru sărbătorile pascale.

Specialiștii Centrului social „Best Life” amintesc despre rolul acestor acțiuni recreative pentru cei mici și despre colaborarea cu Muzeul Olteniei. „Avem o colaborare de tradiție cu Muzeul Olteniei și ne bucurăm de deschiderea pe care instituția de cultură din Craiova o arată față de copiii care provin din familii aflate în dificultate. Astfel de activități au rol în dezvoltarea abilităților practice pentru copii, a creativității, și reprezintă un prilej de a-și face noi prieteni”, a subliniat Livia Bădele, asistent social în cadrul Centrului social „Best Life”.

Reprezentanții Muzeului Olteniei au prezentat seria de ateliere desfășurate în aceste luni la Secția de Etnografie. „Ca de fiecare dată, în ultimii ani, la Casa Băniei, după redeschiderea expoziției de bază din anul 2011, primăvara debutează cu atelierele interactive pe care Secția de Etnografie le organizează, și iată că și anul acesta paleta acestor ateliere interactive încearcă și reușește să fie din ce în ce mai variată. Am început cu atelierele de pictură pe sticlă și pictură pe lemn, coordonată de domnii profesori Cătălin Ostroveanu, pictură pe sticlă, și Doru Dragomir, pictură lemn, continuăm cu ceramica, atelier coordonat de meșterul Ștefan Trușcă, și intenționăm pe viitor să permanentizăm atelierul de hand made, bijuterii, coordonat de profesoar Costinela Iacob”, a precizat Irinel Cănureci, muzeograf  în cadrul Secției de Etnografie a Muzeului Olteniei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS