24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAsociaţia Vasiliada, în finala Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţa Socială

Asociaţia Vasiliada, în finala Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţa Socială

Asociaţia Vasiliada este singurul ONG din România nominalizat în finală Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială, la categoria “Instituţia Anului”.

Evenimentul va avea loc în dată de 14 martie, la Bucureşti, fiind organizat anual de Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România, cu scopul de a pune în lumina importantă profesiei de asistent social, rezultatele muncii asistenţilor sociali, profesioniştii şi instituţiile care desfăşoară programe de asistenţă socială.
“Anul acesta, Vasiliada împlineşte 15 ani de activitate socială în beneficiul persoanelor şi comunităţilor aflate în dificultate, din Oltenia. Suntem onoraţi că muncă Asociaţiei Vasiliada este apreciată prin această nominalizare şi mulţumim tuturor celor care cred în misiunea noastră” a declarat părintele Adrian Stanulica, preşedintele Asociaţiei Vasiliada.
În cei 15 ani de activitate socială, Asociaţia Vasiliada a devenit una dintre cele mai reprezentative organizaţii non guvernamentale caritabile din Sud-Vestul României, dezvoltând numeroase proiecte sociale pentru sprijinirea copiilor aflaţi în dificultate, persoanelor fără adăpost, tinerilor cu dizabilităţi sau persoanelor fără loc de muncă.
“Vasiliada Sfântului Vasile cel Mare trăieşte şi astăzi prin lucrarea Vasiliadei, în duhul temerii de Dumnezeu şi al sulujirii aproapelui, nedezicandu-se întru nimic de menirea ei, ajutorarea persoanelor şi comunităţilor aflate în dificultate” a subliniat Înaltpreasfinţitul Acad. Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.
Pentru a putea sprijini un număr cât mai mare de persoane aflate în dificultate, Asociaţia Vasiliada a iniţiat parteneriate cu instituţii publice şi private, dezvoltând proiecte şi campanii sociale la care s-au alăturat şi numeroase persoane publice, precum: Baronesa Emma Nicholson de Winterbourne, Paula Seling, Tudor Gheorghe, Felicia Filip, Liana Stanciu, Cristian Tabăra, Ducu Bertzi, Nataşa Raab şi Diana Ţugui.
“Între Asociaţia Vasiliada şi TVR Craiova s-a legat, în timp, mai mult decât o colaborare, s-a legat o prietenie. De mai bine de 10 ani promovăm campanii sociale şi construim împreună mesaje care să vină în ajutorul întregii noastre comunităţi”, a declarat Anca Dindirică, coordonator cu atribuţii de director TVR Craiova.

În ultimul an, activitatea Asociaţiei poate fi rezumată în cifre, astfel:
– 2954 beneficiari direcţi,
– 9 aşezăminte sociale,
– 9 proiecte sociale,
– 37 angajaţi,
– 87 voluntari,
– 43 parteneriate active.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS