Acasă Local Dolj Dolj: Mopediști urmăriți de polițiști

Dolj: Mopediști urmăriți de polițiști

Doi tineri din comuna doljeană Mârșani s-au ales cu dosare penale pentru furt calificat și conducere fără permis sâmbătă, după ce au fost prinși de polițiștii din comună după o scurtă urmărire.

Potrivit reprezentaților IPJ Dolj, sâmbătă, în jurul orei 10.00, în timp ce patrulau în comună, polițiștii Postului de Poliție Mârşani au observat doi tineri care circulau pe cu mopedele și care la vederea echipajului de poliție au accelerat. Oamenii legii i-au urmărit și prins în scurt timp pe cei doi suspecți. Ulterior, polițiștii au stabilit că este vorba de doi tineri de 20 și 21 de ani din comuna Mârşani, iar unul dintre ei transporta pe mopeld doi saci cu făină, dar și mai multe piese de motoscuter și 20 de pachete de ţigări. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că atât piesele de motoscuter, ţigările şi cei doi saci cu făină fuseseră sustrase de cei doi tineri din incinta unei magazii ce aparţine unui bărbat de 62 de ani, din comuna Mârşani. Bunuri au fost restituite părţii vătămate.

De asemenea, anchetatorii au stabilit faptul că cei doi tineri tinerii au permise de conducere pentu nici o categorie de vehicule. Pe numele lor au fost întocmite dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat și conducere fără permis.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version