Acasă Local Dolj AIESEC Craiova a dat startul proiectului „Discover”

AIESEC Craiova a dat startul proiectului „Discover”

Organizația internațională de studenți AIESEC Craiova a dat startul în această săptămână la un nou proiect educațional, de această dată rezervat elevilor din ciclul primar, denumit „Discover”.
Acest proiect are scopul de a le oferi copiilor o deschidere către alte culturi, o educație non-formală în vederea dezvoltării unor abilități din sfera inteligenței emoționale, precum: comunicarea, creativitatea, lucrul în echipă, responsabilitate, conștientizarea propriilor calități, ca ulterior aceștia să se poată integra mai ușor în societate.
Prima ediție a proiectului a fost posibilă datorită parteneriatului, la nivel local, cu Colegiul Național “Frații Buzești” și a organizației internaționale de femei Soroptimist, dar și cu ajutorul voluntarilor internaționali veniți din 4 țări: Turcia, Indonezia, Ucraina și China, care vor susține sesiuni de dezvoltare personală în limba engleză cu participanții de două ori pe săptămână, în perioada 25 ianuarie – 29 februarie.
AIESEC  este o asociație studențească globală, non-guvernamentală, independentă, nu pentru profit, condusă de studenți sau proaspăt absolvenți ale unei instituții de învățământ superior. AIESEC Craiova există de 24 de ani și este al doilea local înființat în România.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version