10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljUn susţinător ISIS, reţinut la Craiova de DIICOT

Un susţinător ISIS, reţinut la Craiova de DIICOT

Un tânăr de 17 ani, susţinător ISIS, a fost  reţinut astăzi la Craiova de procurorii DIICOT Bucureşti. Adolescentul este acuzat de propagandă jihadistă. Tânărul este acuzat că a promovat pe internet mai multe filmuleţe cu decapitări făcute de gruparea teroristă.
Acesta va fi dus la sediul DIICOT din București pentru a da declarații în fața procurorilor care se ocupă de combaterea crimei organizate.

Anchetatorii au probe potrivit cărora adolescentul ar fi trimis, prin internet, mesaje de susținere a grupării teroriste Stat Islamic, dar și filme în care erau prezentate decapitări.

L. C. B. este elev la Liceul Tehnologic Auto din Craiova, unde a intrat în 2013 cu media 6,33, conform portalului edu.ro. Într-o postare pe un blog, el povesteşte că s-a convertit la Islam şi şi-a luat numele Omar al-Faruq, după ce l-a cunoscut pe un anume Omar Hamadi. El povesteşte că plănuia să îşi ia Bacalaureatul şi carnetul de conducere, apoi să plece să studieze Islamul la Universitatea din Medina, Arabia Saudită.

Surse apropiate anchetei au declarat pentru Mediafax că tânărul promova în mod sistematic  prin intermediul platformelor online, mesaje de susţinere a organizaţiilor teroriste, filme în care erau prezentate decapitări ale unor oameni capturați de gruparea Stat Islamic, dar şi materiale video cu mesaje de ameninţare şi folosire a unor mijloace de natură să pună în pericol viaţa şi integritatea persoanelor.

Procurorii DIICOT au ridicat de la locuinţa tânărului craiovean documente, materiale de propagandă jihadistă şi sisteme informatice.

Acesta este primul caz în care un român radicalizat a intrat în atenția procurorilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS