14.5 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPreşedintele CJ Dolj, prezent la deschiderea Târgului Meşterilor Populari

Preşedintele CJ Dolj, prezent la deschiderea Târgului Meşterilor Populari

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a afirmat, vineri, cu prilejul deschiderii celei de-a 38-a ediții a „Târgului Meșterilor Populari“ că administrația doljeană acordă o atenție deosebită culturii, domeniu în care, în ultimii ani, au fost derulate proiecte majore în valoare de peste 25 de milioane de euro.
Totodată, Ion Prioteasa, președintele CJ Dolj, a precizat că păstrarea și promovarea meșteșugului popular autentic constituie una dintre preocupările instituției, sens în care, anual, sunt alocate fonduri substanțiale pentru a sprijini activități menite să susțină arta tradițională românească.
„Mă bucur să fim împreună la această manifestare de tradiție, «Târgul Meșterilor Populari», pentru că am ocazia de a exprima respectul pentru toți cei veniți de departe și, așa cum știți, vă suntem alături de foarte mult timp. Anul acesta, peste 150 de artiști au ajuns la Craiova pentru a-și expune cele mai de preț produse, semn al aprecierii de care se bucură târgul, o manifestare consacrată păstrării și promovării meșteșugului și artei tradiționale autentice.
Organizatorii propun publicului un eveniment de înaltă ținută, care grupează expoziții cu vânzare și demonstrații de lucru susținute de meșterii invitați. Artizanatul veritabil cunoaște, și la această ediție, o reprezentare bogată, regăsindu-se în mai toate formele sale, de la costume populare și ceramică la împletituri, icoane pictate pe lemn și sticlă ori scoarțe țărănești. Consiliul Județean Dolj, prin toate instituțiile de cultură pe care le are în subordine, este preocupat să ducă mai departe această bogată tradiție românească. De altfel, ne-am asumat hotărât rolul de susținător și partener activ al domeniului cultural, prin investiții consistente în dezvoltarea infrastructurii necesare. Numai în ultimii ani, proiectele majore derulate în această sferă totalizează peste 25 de milioane de euro. Invităm publicul să treacă prin Piața «Mihai Viteazul», pentru a vizita acest târg, deoarece suntem convinși că fiecare dintre cei care vor ajunge aici se va întoarce acasă cu un produs care îi va îmbogăți cu adevărat căminul“, a declarat preşedintele CJ Dolj. Ion Prioteasa a ţinut să îi felicite şi pe organizatori, dar şi pe participanţii acestei ediţii, pentru longevitatea „Târgului Meşterilor Populari“: „Felicitările noastre se îndreaptă deopotrivă către organizatori, colectivul Secției de Etnografie a Muzeului Olteniei, și către participanți. Cu toții sunteți, prin întreaga dumneavoastră muncă și creație, garanți ai dăinuirii valorilor autentice. Le doresc mult succes tuturor meșterilor populari prezenți la Craiova și le mulțumesc specialiștilor reputați care s-au alăturat acestui eveniment, ca membri ai juriului ce va decide câștigătorii“, a mai spus președintele Consiliului Județean Dolj.
La deschiderea „Târgului Meșterilor Populari“, manifestare care se desfășoară în perioada 23 – 25 octombrie, alături de președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, au mai participat vicepreședintele Cristinel Iovan, viceprimarul municipiului Craiova, Dan Dașoveanu, managerul Muzeului Olteniei, Florin Ridiche, și șeful Secției Etnografie, Ion Bălosu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS