Craiova: Cea de-a doua ediţie a Conferinţei Internaţionale “Politică.Diplomație.Cultură” ia startul mâine



Cea de-a doua ediție a Conferinței Internaționale “Politică.Diplomație.Cultură” debutează joi, 11 iunie, la Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”. Lucrările din cadrul conferinței vor fi prezentate timp de două zile, pe 11 şi 12 iunie. “Craiova va fi scena unor dezbateri, prezentări și intervenții de cel mai ridicat nivel științific. Biblioteca Aman va găzdui întreg evenimentul, drept care am speranța că toți cei prezenți la această manifestare se vor simți bine și vor găsi utile și eficiente toate detaliile organizatorice și științifice pe care le-am pregătit”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Judeţene.

În cadrul conferinţei vor fi abordate subiecte din sfera politică, diplomatică, culturală, istorică și filosofică. Totodată, cei prezenți în bibliotecă vor avea prilejul să vizitez expoziția de fotografie intitulată “Craiova Culturală”.

„O astfel de manifestare științifică este un bun prilej de a schimba diferite puncte de vedere, argumentate documentar, asupra unor aspecte din domeniile politic, politic și cultural. Rezultatele cercetărilor sunt introduse în circuitul științific și contribuie la clarificarea anumitor probleme, mai mult sau mai puțin controversate, la avansarea anumitor ipoteze în domeniile deja menționate, contribuind în acest fel nu numai la un util schimb de experiență între cercetători, ci și la îmbunătățirea calității cercetării. De altfel, organizatorii și-au asumat publicarea studiilor susținute de participanți în revista Journal of Humanities, Culture and Social Sciences, precum și într-un volum distinct”, a declarat prof. univ. dr. Sorin Liviu Damean, secretar al Secției de Științe Istorice și Arheologice a Academiei Oamenilor de Știință din România


Cea de-a doua ediție a Conferinței “Politică.Diplomație.Cultură  este organizată de Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” și Fundația „Alexandru și Aristia Aman” în parteneriat cu Academia Română, Institutul de Științe Socio-Umane „C.S. Nicolaescu Plopșor” – Craiova, Academia Oamenilor de Știință din România, Secția de Științe Arheologice și Istorice și Universitatea din Craiova şi Facultatea de Drept și Științe Sociale – Departamentul de Științe Sociale.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 22 aprilie 2019

Actualitate

» Viorica Dăncilă, întâlnire neprogramată cu Liviu Dragnea la Parlament. Posibilă discuţie despre remaniere
» Florian Coldea, audiat în dosarul lui Kovesi, privind extrădarea lui Nicolae Popa
» DNA extinde urmărirea penală faţă de Mircea Drăghici pentru încă o faptă de delapidare
» Poliţiştii de la Economic în control prin localitățile Slatina, Caracal, Corabia, Osica de Sus și Tufeni
» Încă o bombă a explodat în Sri Lanka
» Trei dintre cei patru copii ai miliardarului danez Anders Holch Povlsen, morţi în atentatul din Sri Lanka
» Codrin Ștefănescu și Mircea Drăghici, audiați la DNA
» Programul de lucru al Poştei Române în perioada Sărbătorilor de Paşti şi 1 Mai
» Masacrul din Sri Lanka: Autorităţile au fost informate cu aproape două săptămâni înainte că ar putea avea loc atacuri teroriste/ Au fost şapte atacatori sinucigaşi
» Cazul elevei care a murit de meningită – DSP: La Liceul Lazăr nu sunt alte îmbolnăviri. Toate probele luate de la elevi și profesori sunt negative
» Şapte lucruri pe care trebuie să le știe angajatorii care lucrează cu zilieri
» Mihai Tudose, atac la Carmen Dan: Mincinoasă. Agresivă şi Incompetentă. Reprezentare perfectă a omului lu’ Dragnea
» „Incertitudinea este totală”. Zelenski a devenit președintele Ucrainei, dar nimeni nu știe ce urmează
» Augustin Lazăr îşi încheie la finalul acestei săptămâni mandatul la conducerea Parchetului General/ Pensionare şi final de mandat, în plină procedură de revocare
» Masacrul din Sri Lanka: Bilanţul atacurilor a ajuns la 290 de morţi şi cel puţin 500 de răniţi. Zeci de străini, printre victime

Local

» Vremea de Paşte şi de 1 Mai în Oltenia, la munte şi la mare

Dolj

» Noii locatari de la Grădina Zoologică din Craiova: un pui de muflon și o maimuță capucin
» Craiova: Se opresc gazele pe străzile Toporaşi şi Aristizza Romanescu
» Amenzi rutiere de peste 24.500 de lei, într-o singură zi
» Craiova: Gunoaiele din Bariera Vâlcii, adunate de tineri
» Dolj: Prinşi la volan cu alcoolemii record
» UPDATE: Dolj: Şase bărbaţi au ajuns la spital în urma unui scandal, în Bratovoeşti. Un tânăr, reţinut
» Astăzi a început sacrificarea mieilor de Paşte în Piaţa Chiriac

Gorj

» Gorj: Tinere din casa de tip familial, fruntașe la o competiție sportivă montană
» Ministrul Apelor și Pădurilor a vizitat Gorjul
» Trei gorjeni, cercetaţi pentru lovire, distrugere și furt calificat
» Gorj: Anchetă pentru o tentativă de omor, la Bumbeşti Jiu
» Gorj: Cadouri de Paşte pentru toţi copiii din Rovinari
» Gorj: Alcoolemie record la un şofer
» Comisarul-şef Cornel Filip, împuternicit adjunct la IPJ Gorj
» RAR Gorj funcţionează de astăzi într-un alt sediu
» Gorj: Doi bărbaţi, răniţi într-un accident la Pisteşti

Olt

» Expoziție cu vânzare de icoane pe sticlă și icoane de vatră și atelier de încondeiat ouă la Muzeul Județean Olt
» Olt: Incendiu în hotelul internaţionalului Răzvan Raţ
» Olt: Voluntarii au strâns gunoaiele din zona unui popas, în Pădurea Sarului
» Olt: Amenzi de peste 81.000 de lei, în weekend
» (Video) Olt: Peste 25 de tone de furaje au ars în comuna Alimăneşti. Focul a fost pus intenţionat

Mehedinţi

» Amplasarea aparatelor radar în Mehedinţi

Vâlcea

» (GALERIE FOTO) În preajma sărbătorii de Paşti, hainele donate de râmniceni au ajuns la cei nevoiaşi
» Vâlcea: Amendat pentru că şi-a tratat calul cu cruzime
» Vâlcea: O persoană a murit, iar alte două au fost rănite într-un accident pe DN7

Sport

» Baschet (m) / SCM „U“ Craiova, pregătită pentru primele meciuri cu SCM Timişoara (VIDEO)
» Simona Halep rămâne pe locul 2 în clasamentul WTA de simplu
» Fotbal / Mitriţă a marcat pentru New York City FC
» Tenis / România, învinsă de Franţa cu 3-2, a ratat calificarea în finala Fed Cup

Bani & Afaceri

» ROBOR la 3 şi 6 luni îşi continuă creşterea

Magazin

» (GALERIE FOTO) Horia Colibășanu a ajuns la 4700m, tabăra de bază a muntelui Dhaulagiri, cel pe care vrea să deschidă o rută nouă
» (FOTO; VIDEO) Taxă pentru a circula cu maşina pe frumoasa Lombard Street din San Francisco
» Tradiţii şi obiceiuri în ajun de Sfântul Gheorghe
» Reţeta zilei: Gogoşi de post

Top