Universitatea din Craiova, prin Prorectoratul Programe de Studii şi Asigurarea Calităţii derulează proiectul „Studenţii noştri pot mai mult”, care se află la a III-a ediţie.
Proiectul se va desfăşura in zilele de 28 şi 29 mai, între orele 09.00 – 17.00, în Centrul Vechi al Craiovei, în zona Bancpost. Deschiderea oficială va avea loc joi, 28 mai, ora 9:30.
Evenimentul este organizat de Universitatea din Craiova, în colaborare cu Casa de Cultura a Studenţilor Craiova, Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Dolj şi Convenţia Organizaţiilor Studenţeşti (COS). Proiectul „Studenţii noştri pot mai mult” vizează stimularea creativităţii, dorinţa de implicare a studenţilor Universitàtii din Craiova în derularea unor activităţi practice, in vederea dezvoltării acestora atât pe plan personal, cât şi pe plan profesional. În plus, participarea la aceste activităti are drept efect creşterea vizibilităţii oportunităţilor pentru studenţi, promovarea voluntariatului şi a unui stil de viaţă sănătos prin activităţi recreative.