Atleţii de la CSM Craiova au cucerit şapte medalii la Campionatul Naţional de semimaraton, desfăşurat sâmbătă la Cluj. Marius Ionescu a cucerit aurul la individual, dar şi cu echipa, din care au mai făcut parte Andrei Ştefana, Marius Buşcă şi Mădălin Ionescu. Andreea Ghiţă s-a întors acasă cu patru medalii: titlul de campioană la tineret, bronz la senioare – individual, argint (tineret) şi bronz (senioare) cu echipa, din care au mai făcut parte Corina Pârvu şi Alina Băţilă. Andrei Ştefana a fost foarte aproape de medalie şi la individual, clasându-se pe locul patru. Ceilalţi sportivi de la CSM au încheiat cursa pe următoarele locuri: Marius Buşcă – locul şapte, Daniel Ion – locul 33 la seniori şi locul 9 la juniori I, Mădălin Ionescu – locul 34, Aurel Rotaru – locul 44 la seniori, locul 18 la juniori I. Şi CS Universitatea Craiova a avut o sportivă pe podium la Cluj, Luminiţa Achim, care a obţinut medalia de argint la tineret, iar la senioare s-a clasat pe locul cinci.
Competiţia a reunit 88 de atleţi (67 la masculin, 21 la feminin).