Acasă Local Dolj Doljenii din C, în „focuri“

Doljenii din C, în „focuri“

Reprezentantele Doljului din Liga a III-a vor avea parte de adversari accesibili astăzi, de la ora 17.00, în etapa a 4-a, toate vizând victoria.
Formația ACS Podari încearcă să „spargă gheața“ și să câștige primul joc din seria 3, duel în care va debuta pe banca tehnică și Ionel Luță, acesta înlocuindu-l la începutul săptămânii pe Victor Naicu. „Sperăm ca schimbarea antrenorului să producă un șoc pozitiv la echipă și să câștigăm, să începem și noi ascensiunea. Nu vom conta pe Dan Ciocioană, care a primit trei etape de suspendare și o amendă de 1.500 de lei în urma cartonașului roșu din meciul trecut“, a spus președintele podărenilor, Ion Mihai, pentru GdS.
Partida va fi arbitrată de Ovidiu Oprea (Ploieşti).
Într-o situație similară, adică fără punct obținut după primele trei etape, se regăsește și ACSVM Craiova. Trupa lui Alin Gavrilă va întâlni, la Ișalnița, pe Știința Turceni, iar așteptările sunt mari. „Trebuie să punem capăt șirului negativ de rezultate și să câștigăm mâine (astăzi – n.r.), cu Turceniul, o echipă incomodă“, a spus directorul general Horațiu Stănescu, pentru GdS.
ACSVM Craiova – Știința Turceni va fi arbitrată de Andrei Lucian Ţiţii (Sibiu), ajutat la cele două tușe de Andrei Călușeru (Salcia) și Ionel Caius Drulă (Severin).
Pe cai mari se află CSO Filiași, care săptămâna trecută a surprins plăcut, câștigând la Giarmata, iar astăzi va primi vizita celor de la Minerul Mehedinți. „Victoria este obligatorie. Întâlnim o formație imprevizibilă, cu mulți jucători experimentați, care a obținut rezultate bune în acest început de campionat, dar asta nu ne sperie“, a spus directorul sportiv Florin Spânu, pentru GdS.
Confruntarea de la Braloștița va fi arbitrată de Adrian Sorin Costreie (Buftea), Bogdan Ioan Dragoş (Făgăraş) și Andrei Pavel Cojocaru (Braşov).

De copil i-a plăcut sportul, iar jocurile preferate sunt baschetul şi fotbalul, pe care le-a practicat cu o mică „tentă” de performanță. Este o persoană spontană care doreşte să înveţe în permanență lucruri noi.
Exit mobile version