Acasă Local Autorizaţie de construire în regim de urgenţă pentru refacerea mansardei din blocul...

Autorizaţie de construire în regim de urgenţă pentru refacerea mansardei din blocul mistuit de flăcări

Primăria Craiova a emis în regim de urgenţă autorizaţie de construire pentru blocul A2 de pe strada Aristizza Romanescu. Mansarda acestuia a fost mistuită de incendiu în totalitate. Afectate au fost şi alte două blocuri învecinate A1 şi A3, acestea fiind în aceeaşi situaţie. Proprietarii spun că la un prim calcul, refacerea acoperişului mansardelor s-ar ridica la 200.000 de mii de euro.

Incendiul a făcut scrum toate locuințele de la mansardele celor trei blocuri
Incendiul a făcut scrum toate locuințele de la mansardele celor trei blocuri

Incendiul care a izbucnit în dimineaţa zilei de 7 septembrie a distrus 26 de locuinţe, situate la mansarda celor 3 blocuri. Au fost clipe de coşmar pentru cei 184 de proprietari ai apartamentelor din cele trei blocuri. Aceştia au văzut cum se fac scrum locuinţele de la mansardă şi întreg acoperişul blocurilor şi sunt distruse toate utilităţile. După ce au depăşit acest moment dramatic, proprietarii au început să se mobilizeze pentru refacerea imobilelor. Ei şi-au ales un comitet de iniţiativă care împreună cu reprezentanţii asociaţiei de proprietari se vor ocupa de refacerea mansardele. Au decis ca pentru început să refacă acoperişul blocurilor cu panouri de isopan, montate pe stâlpi metalici şi vechii stâlpi din beton ai acoperişului distrus.

Proprietarii spun că banii vor veni din donaţiile primite în contul deschis în acest scop la CEC, din sprijinul financiar promis de către autorităţi şi din propriul buzunar. La un prim calcul, costurile s-ar ridica la 200.000 de mii de euro.


Pentru început s-a solicitat şi a fost eliberată autorizaţie de construie în data de 19.09.2023 pentru:

executarea lucrărilor de construire pentru reconstruire mansardă în regim de primă urgenţă conform autorizaţiilor de construire şi proiectelor tehnice iniţiale, consolidare imobil şi refacere instalaţii aferente pentru imobilul Bloc A2, conform legii”, se spune în autorizaţie.

Trebuie precizat că o astfel de autorizaţie este scutită de taxă de autorizare.


„După câte ştiu este un comitet de urgenţă care se ocupă. Probabil membrii din comitet şi cei de la asociaţie s-au ocupat de obţinerea autorizaţiei. Noi am constituit un grup şi în discuţiile purtate am stabilit că pentru început costurile pentru un apartament sunt în valoare de 1.500 de euro, iar pentru garsoniere mai puţin. Costul pentru acoperiş este de 110 de lei/mp. Trebuie să avem sumele de bani ca să putem negocia cu firmele, ca să pornim lucrarea. Acoperişul va fi făcut din isopan, sprijinit pe stâlpi metalici. Soluţia ar fi bună, dar să vedem ce se va face până la final. trebuie refăcute instalaţiile. Încercăm să punem banii, să vedem ce donaţii s-au făcut şi să demarăm lucrările, spune un proprietar.


La un prim calcul, proprietarul unui apartament cu o suprafaţă de 60,25mp va plăti pentru refacerea acoperişului 6.627,5 de lei. Un locatar care deţin o garsonieră cu o suprafaţă de 38,24 mp va contribui cu 4.206,4 de lei, iar deţinătorul unui apartament cu o suprafaţă de 50,93 de lei va plăti 5.602,3 lei.

Derogări pentru autorizaţie în caz de urgenţă

Legea spune că se emite autorizației pentru lucrările urgente realizate în condițiile art.7 alin. (16) este tot o procedură derogatorie, reglementată de art. 7 alin. (16) din Legea 50/1991 și detaliată prin art. 17 alin. (1) din Normele Metodologice.

„Domeniul de aplicare al acestei proceduri derogatorii cu privire la emiterea autorizației de construire este reprezentat de următoarele categorii de lucrări și construcții:
a) executarea lucrărilor de intervenție în primă urgență în cazuri de avarii, accidente tehnice, calamități naturale – cutremure, inundații, alunecări/prăbușiri de teren sau altele asemenea – ori alte evenimente cu caracter excepțional, precum si
b) executarea lucrărilor de intervenție în primă urgență la construcțiile/ instalațiile care prezintă pericol public, constatat printr-o notă justificativă sau printr-un raport de expertiză, pentru prevenirea/ atenuarea sau reducerea globală a riscului de producere a efectelor riscurilor naturale (cutremure, inundații, alunecări de teren, tasări și/sau prăbușiri de teren etc.) ori antropice (explozii, incendii, avarii, alte accidente tehnice etc.), în scopul evitării pierderilor de vieți omenești sau rănirii grave a persoanelor, precum și distrugerii unor bunuri materiale, culturale și artistice de valoare”.

Incendiul a mistuit trei blocuri

Reamintim, un incendiu violent a cuprins în dimineaţa zilei de 07.07 a.c, mansardele a trei blocuri din cartierul craiovean Craioviţa Nouă de pe strada Aristizza Romanescu. În total, 26 de locuinţe au fost distruse în totalitate de flăcări. Pompierii au intervenit cu nouă autospeciale cu apă şi trei autospeciale de lucru la înălţime, însă nu au putut să oprească înaintarea flăcărilor. În total, cele trei blocuri au 184 apartamente şi garsoaniere. La nivelul mansardelor, în total, au fost distruse de flăcări 26 de locuinţe. Potrivit locatarilor, focul ar fi pornit din locuinţa unui bărbat care obişnuia să ţină o candelă aprinsă.

Exit mobile version