Acasă Actualitate Administratie CJ Dolj, pomană de 100.000 de euro pentru Catedrala din Craioviţa

CJ Dolj, pomană de 100.000 de euro pentru Catedrala din Craioviţa

Consiliul Județean (CJ) Dolj a avut ședință vineri, 28 aprilie, iar pe ordinea de zi au fost 25 de puncte care s-au isprăvit rapid, în aproximativ 25 de minute. Practic, a durat mai mult enunțarea punctelor de pe ordinea de zi de către președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, decât votul în sine. Nimeni nu a avut vreo curiozitate, iar interpelările au lipsit cu desăvârșire. Întreaga ședința s-a rezumat la citirea proiectelor de pe ordinea de zi și ridicarea mâinii, fără tăgadă, la momentul votului.

Era de așteptat ca multe dintre punctele de pe ordinea de zi să treacă rapid, fiindcă făceau referire la cooperarea cu alte instituții, fundații sau asociații pentru organizarea anumitor evenimente din județul Dolj. Însă, nici proiectele mai importante nu le-a suscitat curiozitatea consilierilor județeni. Văzând că întreaga ședință este un monolog, însoțit de replicile „comisia x – aviz favorabil”, președintele CJ Dolj a făcut scurte completări la câteva dintre proiecte, acolo unde a simțit nevoia.

Mitropolia, „binecuvântată” cu 100.000 de euro de CJ Dolj

Unul dintre proiectele care nu poate fi trecut cu vederea este acela că în ședința Consiliului Județean s-a aprobat alocarea sumei de 500.000 de lei (aproximativ 100.000 de euro) către Mitropolia Olteniei. „În anul 2023 Consiliul Județean Dolj a prevăzut alocarea din bugetul propriu judeţean, capitolul 67.02 „Cultură, recreere şi religie”, a sumei de 500 mii lei ca sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase din Județul Dolj. Consiliul Județean Dolj propune alocarea sprijinului financiar în valoare de 500 mii lei prevăzut în anul 2023, Mitropoliei Olteniei – Arhiepiscopia Craiovei pentru continuarea lucrărilor la proiectul „Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul Craioviţa Nouă”, se menționa în proiectul votat de consilierii județeni.

Așadar, catedrala din Craiovița Nouă, la care se tot construiește încă din 1990, mai primește anul acesta, de la CJ Dolj, încă 100.000 de euro. Această construcție seamănă din ce în ce mai mult cu o gaură neagră care a înghițit și continuă să înghită foarte mulți bani din bugetul instituțiilor de stat. Cu toate acestea, construcția acesteia este departe de final. Însă, niciun consilier, indiferent de partidul politic, nu a ridicat vreo problemă la acest punct de pe ordinea de zi. Banii au zburat către Mitropolie cât ai zice: Amin!.

Împrumut de 50.000.000 de lei

Nici următorul proiect de pe ordinea de zi, cel de-al nouălea, nu este deloc de neglijat. Aici, consilierii județeni au avut de votat „aprobarea contractării unei finanțări rambursabile interne în valoare de până la 50.000.000 lei în vederea asigurării finanțării investițiilor publice de interes județean”.

La acest proiect, președintele CJ Dolj a simțit nevoia să facă o completare. Chiar dacă nimeni nu a fost interesat să adreseze vreo întrebare. „Toate UAT-urile au avut o reală problemă după Ordonanța 64 pentru ajustarea prețurilor la materialele de construcții. Nu a fost vina nimănui că prețurile au crescut la absolut tot. Luăm o linie de credit, tragem din ea cât va fi nevoie. Statul se pregătește să ajute și din trezorerie, tot pe linie de credit, tot ce înseamnă cofinanțările de proiecte de dezvoltare. În curând, Guvernul va da o ordonanță în acest sens. Asta pentru ca UAT-urile să poată să apeleze și la trezorerie.”, a spus Cosmin Vasile, președintele CJ Dolj.

Ce obiective sunt pe listă

În descrierea proiectului prin care se solicită acest împrumut, există și lista de obiective care ar trebui duse la îndeplinire. Este vorba despre următoarele: „Reacţii coordonate şi eficiente ale autorităţilor în situaţii de urgenţă în regiunea Dolj – Vratsa”, cu o valoare de 6.829.437 de lei; „Dolj-Montana: Pași comuni pentru o mai bună conectivitate” – 8.672.974 de lei; „Montana-Dolj: Acces mai bun – comunități mai apropiate” – 19.685.990 de lei; „Modernizare DJ 561A, Moţăţei (intersecție DN56) – Dobridor – Unirea – Pleniţa – Limita Jud. Mehedinți, tronson 2” – 5.473.654 de lei; „Creşterea eficienţei energetice, a rezistenţei şi stabilităţii clădirii publice situată în Str. Aleea Voinicului, nr. 14, Craiova, județul Dolj” – 2.318.095 de lei; „Creşterea eficienţei energetice, a rezistenţei şi stabilităţii clădirii publice (Corp C2) situată in Str. Tabaci, nr.1, Municipiul Craiova, județul Dolj” – 7.019.850 de lei.

Se face o nouă parcare la Aeroportul Craiova

Un alt proiect de pe ordinea de zi a ședinței ordinare de la CJ Dolj a fost cel legat de actualizarea devizului general pentru obiectivul de investiții „Modernizare și extindere parcare Aeroportul Internațional Craiova”. Consiliul Județean Dolj vrea să construiască încă o parcare de 180 de locuri la Aeroportul Internațional Craiova. „În interiorul acesteia va fi și o zonă ca o autogară cu autobuze intrajudețene și interjudețene. Plus autobuze ale RAT Craiova. Nu mai vrem să fie stația de autobuz pe marginea drumului”, a mai spus Cosmin Vasile.

Proiectul are o valoare totală de 6.543.325 de lei, potrivit devizului general al întregii lucrări.

CJ Dolj a cumpărat terenul de lângă S200

Un alt proiect de pe ordinea de zi a ședinței din 28 aprilie a fost cel referitor la „declararea de interes public județean a terenului în suprafață de 184 mp, situat în Municipiul Craiova, strada Frații Golești, nr. 2G, precum și includerea acestuia în domeniul public al Județului Dolj”. Este vorba despre terenul situat în vecinătatea clădirii S200, din zona Pieței Centrale. CJ Dolj a semnat contractul de vânzare-cumpărare a terenului de lângă S200 la începutul acestei luni. Pe acest teren CJ Dolj a plătit suma de 31.647 de euro. De ce a fost cumpărat? Fiindcă CJ Dolj a semnat un parteneriat cu Universitatea din Craiova în vederea implementării proiectului „Înfiinţarea unei structuri de afaceri şi specializare inteligentă în domeniul ITC şi Digitalizare în incinta imobilului Parc Tehnologic Universitar IT (Bloc S 200)”. Acesta va fi depus în cadrul Programului Operaţional Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027.

Una peste alta, ședința Consiliului Județean Dolj a trecut imediat, lăsând senzația că o astfel de întâlnire este o chestiune pur formală. Un moment în care consilierii se mai văd la culoare și ridică mâna, imediat ce li se solicită votul, fără niciun fel de interpelare sau obiecție.

Citește și: Mondialul Eminescu şi internaţionalul Păunescu – circ cultural, pe bani, la Craiova

Exit mobile version