Acasă Local Dolj Se pregăteşte modificarea taxei de salubrizare. Craiovenii vor şti cu cât se...

Se pregăteşte modificarea taxei de salubrizare. Craiovenii vor şti cu cât se scumpeşte gunoiul în luna iulie

Deşeuri

Primele demersuri sau mai bine zis primul pentru modificarea taxei de salubrizare a fost făcut. Pe baza documentelor şi solicitărilor înaintate de către operatorii de salubritate, ADIECODOLJ a calculat tarifele pentru colectarea şi transportul deşeurilor pe baza cărora se va calcula modificarea taxei pentru gunoi. Este logic, modificarea tarifelor atrage după sine şi modificarea taxei de salubrizare pe care o plătesc cetăţenii. Această modificare se preconizează a avea loc la începutul lunii iulie 2023.

Până atunci, ADI mai are de parcurs alte două etape. În primul rând să primească şi să aprobe tariful pe care îl va solicita Depozitul de la Mofleni. Cea de-a treia etapă, calculul tarifului distinct şi de facturare, adică tariful pe care îl va cere operatorul pentru colectarea deşeurilor din care se scad sumele care se întorc la acesta după valorificarea deşeurilor reciclabile.

Deşeuri
Foto: e-reciclare.ro

Cert este că la acest moment se va modifica tariful pentru colectarea şi transportul deşeurilor reziduale, tariful pentru colectarea şi transportul deşeurilor de hârtie, metal, plastic şi sticlă, tariful pentru colectarea şi transportul biodeșeurilor. De asemenea se modifică tariful pentru deşeurile abandonate, pentru activitatea de sortare, tariful pentru gestionarea deşeurilor provenite din evenimentele publice. Aprobarea noilor tarife se va face în şedinţa Consiliului Local al Municipiului Craiova joi, 27.04.2023.
După modificarea taxei de salubrizare, craiovenii, care au plătit această taxă pe întreg anul 2023, vor mai plăti doar diferenţa pentru lunile în care s-a produs modificarea taxei.

Stație sortare Mofleni

Un nou tarif, o nouă taxă

Iridex

Întreaga procedură a fost explicată de către reprezentantul ADIECODOLJ, Adela Plăcintescu.


„Procedura de aprobare a taxei este reglementată de Ordinul ANRSC 640/2022 şi de Legea 101/2006 modificată în 2022. Sunt nişte termene şi nişte etape clare. Nu poţi să treci la etapa următoare până nu parcurgi prima etapă. Acum modificăm tarifele operatorilor. Pasul doi urmează să depună o ofertă şi depozitul ECO SUD, să vedem ce tarif au. Încercăm să finalizăm şi procedura licitaţiei cu Depozitul de la Mofleni. Ultimul pas, calculul tarifelor distincte şi cele de facturare. Adică, Iridexul nu va factura tariful aprobat acum pentru că din acesta se mai scad şi sumele care se întorc ca urmare a vânzării de deşeuri reciclabile. După aceste urmează calculul taxei unde mai intervin două elemente. Se scad banii care provin de la Organizațiile care implementează răspunderea extinsă a producătorului (OIREP) şi totul se împarte la numărul populaţiei din fiecare localitate. Taxa de salubrizare cu siguranţă va suporta modificări, poate să crească sau să scadă, ea va fi influenţată de mulţi factori. În Craiova este imposibil să nu crească această taxă de salubrizare. Ţinem seama că a fost introdus un flux nou la case şi mă refer la deşeurile colectate în containerele maro. În plus, trebuie să ţinem cont de punerea în funcţiune a containerelor îngropate”, a declarat pentru GdS Adela Plăcintescu.

Aceasta a mai spus că taxa poate fi modificată şi pe parcursul anului.

Iridex

Cresc tarifele care influenţează modificarea taxei pentru gunoi

Iată care tarife vor fi modificate şi care va fi cuantumul acestora, conform proiectului de hotărâre al Consiliului Local al Municipiului Craiova privind aprobarea tarifelor pentru gestionarea deşeurilor. Acestea sunt o componentă care va duce la modificarea taxei de salubrizare. Craiovenii vor ştii care este valoarea taxei abia în luna iulie.

Tariful pentru colectarea separată și transportul separat al deșeurilor reziduale, inclusiv a reziduurilor menajere și similare și al altor deșeuri colectate separat decât cele de hârtie, metal, plastic și sticlă va fi de 300,52 lei/tonă fără TVA. Acesta este compus din: Tariful pentru colectarea separată şi transportul separat al deșeurilor reziduale menajere, inclusiv a reziduurilor menajere și al altor deșeuri colectate separat decât cele de hârtie, metal, plastic și sticlă. Tariful va fi de 279,71 lei/tonă fără TVA. Al doilea tarif este cel pentru colectarea separată şi transportul separat al deșeurilor reziduale similare, inclusiv a reziduurilor similare și al altor deșeuri colectate separat decât cele de hârtie, metal, plastic și sticlă. Valoarea acestuia va ajunge la 419,85 lei/tonă fără TVA, respectiv 92,37 lei/mc fără TVA.

Crește taxa de salubrizarere

Modificări va suferi şi tariful pentru colectarea separată și transportul separat al deșeurilor de hârtie, metal, plastic și sticlă din deșeurile municipale. Acesta creşte la 776,84 lei/tonă fără TVA. La rândul lui şi acesta este compus din tariful pentru colectarea separată şi transportul separat al deșeurilor de hârtie, metal, plastic și sticlă din deșeurile menajere . Tariful creşte la 773,09 lei/tonă fără TVA. Al doilea este tariful pentru colectarea separată şi transportul separat al deșeurilor de hârtie, metal, plastic și sticlă din deșeurile similare provenind din activități comerciale din industrie și instituții. Valoarea acestuia va ajunge la 895,64
lei/tonă fără TVA, respectiv 71,65 lei/mc fără TVA.

Ce tarife se mai modifică

Deşeuri

Alte modificări ale tarifelor percepute de operatorul de salubritate vizează:

„Tariful pentru colectarea separată şi transportul separat al biodeșeurilor creşte la 330,10 lei/tonă fără TVA. Acesta estecompus din: tarif pentru colectarea separată şi transportul separat al biodeșeurilor menajere care va fi 308,58 lei/tonă fără TVA şi Tarif pentru colectarea separată şi transportul separat al biodeșeurilor similare provenind din activități comerciale din industrie și instituții. Acesta creşte la 393,95 lei/tonă fără TVA, respectiv 78,79 lei/mc fără TVA; Tariful pentru gestionarea deșeurilor municipale abandonate ajunge la 218,52 lei/tonă fără TVA; Tariful pentru gestionarea deșeurilor abandonate provenite de la lucrări de construcții va fi de 203,15 lei/tonă fără TVA; Tariful pentru gestionarea deșeurilor provenite din locuințe, generate de activități de reamenajare și reabilitare interioară și/sau exterioară a acestora, la solicitarea utilizatorilor casnici creşte la 195,93 lei/tonă fără TVA, respectiv 166,54 lei/mc fără TVA; Tariful pentru gestionarea deșeurilor voluminoase, inclusiv saltelele și mobila, colectate la solicitarea utilizatorilor va fi de 395,53 lei/tonă fără TVA, respectiv 134,48 lei/mc fără TVA; Tariful pentru gestionarea deșeurilor provenite de la evenimentele publice, la solicitarea organizatorilor va fi de 410,52 lei/tonă fără TVA, respectiv 90,31 lei/mc fără TVA; Tariful pentru colectarea cadavrelor animalelor de pe domeniul public şi predarea acestora către unitățile de ecarisaj sau instalațiile de neutralizare creşte la 378,04 lei/operație fără TVA; Tariful pentru transferul deșeurilor reziduale, inclusiv a reziduurilor menajere și similare și al altor deșeuri colectate separat decât cele de hârtie, metal, plastic și sticlă – 184,09 lei/tonă fără TVA, respectiv 47,86 lei/mc fără TVA; Tariful pentru transferul biodeșeurilor – 229,58 lei/tonă fără TVA, respectiv 45,92 lei/mc fără TVA; Tariful pentru activitatea de sortare a deşeurilor de hârtie, carton, metal, plastic și sticlă colectate separat – 708,28 lei/tonă fără TVA, respectiv 155,82 lei/mc fără TVA”, se arată în proiect.

Exit mobile version