Acasă Local Culmea snobismului la Craiova: Ai maşini de lux, dar n-ai bani de...

Culmea snobismului la Craiova: Ai maşini de lux, dar n-ai bani de impozit

În Craiova, pe locurile de handicap se văd din ce în ce mai des maşini de lux
În Craiova, pe locurile de handicap se văd din ce în ce mai des maşini de lux

Scutirea taxelor şi impozitelor la maşini, pentru persoanele cu handicap, s-a transformat în afacere pentru unii craioveni care vor autovehicule de lux, dar nu au bani să-şi plătească dările. Sau pur şi simplu vor să fenteze statul.

Culmea snobismului la Craiova. Să te plimbi în maşină de lux, cu motor de peste 3.000 cmc, dar când vine vorba să plăteşti taxe, nu scoţi un leu din buzunar. Este o practică foarte des întâlnită în oraşul nostru. Pe lângă scutirile reale, de care beneficiază oamenii care suferă de un handicap, există şi scutiri de care bogaţii de carton beneficiază folosindu-se de persoane cu handicap.

Mecanismul este simplu. Snobii îşi cumpără maşini de zeci de mii de euro, devin reprezentanţii legali ai unor persoane care sunt încadrate cu grad de handicap, apoi beneficiază de scutirea de taxe şi impozite pentru maşini. În realitate, persoanele cu handicap pentru care s-a făcut scutirea poate nici nu au pus vreodată piciorul în acea maşină de lux. Evident, poate există şi posibilitatea ca anumite persoane cu handicap să fie foarte înstărite financiar, însă aceste cazuri sunt destul de rare.

Peste 1.600 de maşini, scutite de impozit

Numai anul trecut, în Craiova au fost 1.641 de maşini pentru care nu s-a plătit impozit. Cu siguranţă, pentru o parte dintre acestea există motive reale pentru scutire. Însă, semnul de întrebare se pune acolo unde sunt scutite de la plată maşini care au motoare ce depăşesc motoare 2.500 cmc şi care costă zeci de mii de euro.

Din totalul maşinilor pentru care nu se plăteşte niciun leu la bugetul local, 863 au motor cu capacitatea de până la 1.600 cmc, iar 364 dintre ele au motor cu capacitate cuprinsă între 1.601 şi 2.000 cmc. De asemenea, 82 dintre aceste autoturisme au motoare cu o capacitate cuprinsă între 2.001 şi 2.600 cmc. Pe lângă acestea, în Craiova sunt scutite de la impozit şi 136 de maşini cu o capcitate a motorului cuprinsă între 2.601 şi 3.000 cmc, iar alte 49 au motor de peste 3.000 cmc. Restul de până la 1.641 sunt remorci, rulote, un tractor şi alte şapte autovehicule ce depăşesc masa de 13 tone.

Cadillac, Chrysler, Porsche, pe lista „scutitelor“

Am solicitat de la Primăria Craiova lista cu maşinile scăzute de la impozit. Pe aceasta se regăsesc maşini de lux, pe care nu oricine are posibilitatea să le cumpere. De exemplu, 73 de proprietari de Audi, 96 de proprietari de BMW şi alţi 92 de deţinători de Mercedes Benz nu au scos un leu din buzunar pentru a plăti impozitul în 2022. Iar lucrurile nu se opresc aici. În Craiova există și opt maşini marca Porsche, patru Cadillac-uri, patru maşini Chrysler, un Lincoln, un Pontiac, două Dodge-uri şi 15 Volvo ai căror proprietari au fost scutiţi de impozite. Cel mai probabil, majoritatea acestor maşini au motoare cu o capacitate mai mare de 2.500 cmc.

De cealaltă parte, mai există în Craiova maşini precum Trabant (5), Lada (2), ARO (4) sau Moskvich (1), scutite de la plata impozitului.

Legea, perfectă pentru profitori

Pentru aceste scutiri de care beneficiază proprietarii maşinilor de lux, primăria nu are nicio vină, fiindcă scutirea se face pe baza unor acte de handicap. Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, care prevede aceste scutiri, este foarte permisivă şi dă mână liberă profitorilor. Aceştia se folosesc de persoane cu handicap pentru a le deveni „însoţitori“ doar în acte. Legea care prevede scutirea de la impozit nu prevede nicăieri faptul că o maşină pentru care nu se plăteşte impozit să fie special echipată pentru o persoană cu handicap.

În acelaşi timp, este imposibil ca primăria să verifice dacă persoanele pentru care s-a făcut scutire au beneficiat vreodată de maşinile pentru care nu se încasează impozit. Iar bugetul local are serios de suferit, fiindcă impozitele pentru maşinile cu o capacitate cilindrică de peste 2.500 cmc sunt foarte mari.

Cât pierde primăria, cât câştigă profitorii cu maşini de lux

Pierderile bugetului local după aceste scutiri sunt însemnate, mai ales dacă vorbim despre maşinile cu motor puternic. Pentru o maşină cu motor care are capacitatea cilindrică de 2.500 cmc până în 3.000 cmc, impozitul anual ajunge la 1.248 de lei. Pierderile sunt mai mari la autovehiculele cu un motor de 3.000 cmc, pentru care s-ar plăti un impozit anual de 2.898 de lei. Pentru un motor ce depăşeşte 3.000 cmc, costul impozitului sare de 6.000 de lei pe an. Aşadar, numai pentru cele 49 de maşini cu motor de peste 3.000 cmc, scutite de impozit în Craiova, bugetul local pierde 294.000 de lei.

Citeşte şi: Calea București din Craiova, schimbarea la față

Exit mobile version