Acasă Local Dolj În 2022, căldura craiovenilor s-a scumpit de două ori

În 2022, căldura craiovenilor s-a scumpit de două ori

Utilităţile s-au scumpit cel mai mult în anul care stă să se încheie, iar creşterea tarifelor s-a resimţit din plin în buzunarele craiovenilor. Căldura, energia electrică, gazele naturale, apa şi canalizare precum şi gunoiul s-au scumpit semnificativ de mult spre disperarea multor cetăţeni.

Să începem cu scumpirea căldurii, scumpire care se resimte în facturile la întreținere ale craiovenilor. După ce s-a scumpit de trei ori în anul 2021, în 2022, tariful la căldură a crescut de două ori. Să le luăm pe rând: În 2021, căldura craiovenilor s-a scumpit de trei ori. Energia termică a înregistrat un salt spectaculos care a ars buzunarul craiovenilor. În luna aprilie, când locul lui SC Termo SRL a fost luat de Termo Urban, craiovenii s-au trezit peste noapte că au de plătit un tarif mai mare pentru căldură și apa caldă. Intrarea pe piață a noii societăți, SC Termo Urban a atras după sine și creșterea tarifului la energia termică. Prin urmare, craiovenii care sunt legaţi de sistemul centralizat de încălzire al oraşului au plătit furnizorului pentru facturile din aprilie 345,26 de lei/gigacalorie în loc de 282,74 de lei, cât plăteau până acum. Este o creştere substanţială, de 62,52 de lei/gigacalorie.

Căldura s-a scumpit
Căldura s-a scumpit

A doua scumpire

Nu au trecut cinci luni şi a avut loc o altă scumpire. Până la acel moment Termo Urban livra agent termic secundar prin PT la un tarif de 389,89 lei/Gcal şi prin CT la un tarif de 553,87 de lei/Gcal.

Tariful fiind subvenţionat, populaţia plătea operatorului un preţ de 345,26 de lei/Gcal.

După modificare, tariful a suferit următoarele creşteri:

agentul termic furnizat prin PT-uri va avea un tarif de 415,30 de lei/Gcal(TVA inclus), iar cel furnizat prin CT-uri va ajunge la 701,93 de lei/Gcal (TVA inclus). Prin urmare, faţă de vechiul tarif local de 345,25 de lei/Gcal, craiovenii au plătit începând cu 1 septembrie 390 de lei/Gcal(TVA inclus). La câteva luni distanţă, când nimeni nu se mai aştepta la o altă scumpire, preţul gigacaloriei a sărit în aer.

A treia scumpire

De la 1 noiembrie s-a aprobat modificarea tarifului de distribuţie şi furnizare a energiei termice, distribuită prin punctele termice pentru populație şi agenţii economici, de la 415,30 lei/Gcal, la 487,41 lei/Gcal (TVA inclus). Totodată s-a aprobat modificarea tarifului de distribuție și furnizare a energiei termice distribuită din centrale termice, de la 701,93 lei/Gcal, la 930,93 lei/Gcal (TVA inclus). Tarifului local pentru populație, a cresuct de la 390 lei/Gcal, la 462,11 lei/Gcal (TVA inclus).

Anul 2022, două scumpiri

A venit anul 2022. Prima scumpire s-a produs în anugust 2022. Tariful de distribuţie şi furnizare a energiei termice, distribuită prin punctele termice pentru populație şi agenţii economici, a crescut de la 431,76 lei/Gcal, la 463,51 lei/Gcal (exclusiv TVA), în timp ce prețul local de producere, distribuție și furnizare a energiei termice distribuită din centrale termice a scăzut de la 2.145,40 lei/Gcal, la 869,20 lei/Gcal (exclusiv TVA). Scăderea a intervenit însă datorită plafonării preţurilor la energie electrică şi gaze. Prin urmare, tariful crescut începând cu luna septembrie 2022, 463,51 lei/Gcal fără TVA, adică 551,57 lei/Gcal cu TVA. Pe facturi, craiovenii care primesc căldură din sistemul centralizat au regăsit prețul de 499,89 lei/gigacalorie, TVA inclus, deoarece în tarif este prinsă și subvenția acordată de administrația locală.

Decembrie 2022, a doua scumpire

Acum, Termo Urban Craiova SRL a solicitat ca tariful de distribuţie şi furnizare a energiei termice distribuită prin punctele termice pentru populație şi agenţii economici sa fie, conform Avizului ANRE nr. 62/07.12.2022 , de 239,73 lei/Gcal, exclusiv TVA, la care se adaugă tariful apei fierbinți de la CEO, de 312,66 lei/Mwh x 1,163 (constantă de transformare din MW în Gcal) = 363,62 lei/Gcal. Astfel a rezultat un tarif de 603,35 lei/Gcal, exclusiv TVA, în timp ce prețul de producere, distribuție și furnizare a energiei termice distribuită din centrale termice o să fie de 869,20 lei/Gcal, exclusiv TVA.

Prin urmare, s-a modificat tariful de distribuţie şi furnizare a energiei termice, distribuită prin punctele termice pentru populație şi agenţii economici, de la 463,51 lei/Gcal, la 603,35 lei/Gcal (exclusiv TVA). Preţul local de producere, distribuţie şi furnizare a energiei termice distribuită din centrele termice rămâne la 869,20 lei/Gca, (exclusiv TVA).De această dată, Primăria Craiova nu mai subvenționează creşterea preţului pentru căldura craiovenilor. Acestia vor suporta din propriul buzunar creșterea tarifului de distribuție și furnizare a energiei termice. Administrația locală craioveană spune că nu mai are bani ca să suporte costurile cu subvenția căldurii pentru populație. În ciuda discuțiilor aprinse din Consiliul Local pe această temă, populația va plăti 603,35 lei/Gcal (exclusiv TVA). Primăria promite că poate, de la anul, va subvenționa căldura craiovenilor.

Exit mobile version