Acasă Local Dolj Căldura se scumpeşte. Termo Urban creşte tariful la gigacalorie la peste 550...

Căldura se scumpeşte. Termo Urban creşte tariful la gigacalorie la peste 550 de lei

Craiovenii vor plăti mai mult pentru căldură din această iarnă. Modificarea tarifului de distribuţie şi furnizare a energiei termice către populație şi agenţii economici va fi supusă la vot în şedinţa din 22 decembrie a Consiliului Local. Preţul gigacaloriei creşte de la 499,89 de lei, inclusiv TVA. la 559,92 + TVA. Primăria Craiova nu mai poate modifica subvenţia deoarece ultima rectificare de buget s-a făcut în luna octombrie.

După majorările consecutive din septembrie şi noiembrie 2021şi august 2022, craiovenii se află în faţa unei noi creşteri de tarif. Potrivit unui proiect de hotărâre care va fi introdus pe ordinea de zi a şedinţei ordinare din 22 decembre a Consiliului Local (CL), tariful local de facturare pentru populație va creşte de la 499,89 de lei/ gigacalorie, inclusiv TVA, la 559,92 + TVA.

Subvenţia de la primărie rămâne nemodificată pentru că adminsitraţai locală nu mai poate scoate bani de la buget. Drept urmare, craiovenii vor scoate mai mulţi bani din buzunar ca să-şi încălzească locuinţele în această iarnă. Scumpirea se datorează efectului de bumerang, creşterea preţului la agentul termic primar făcută de Societatea Electrocentrale este urmată de scumpirea căldurii furnizată populaţiei.

Conductele care transportă agentul termic primar către punctele termice

În urmă cu o lună Electrocentrale Craiova a majorat preţul apei fierbinţi de la 259,85 lei la 363,62 lei fără TVA. La rândul său, Termo Urban, nu a stat prea mult pe gânduri şi a cerut majorarea tarifului căldurii la 559, 92 de lei. Scumpirea vine ca un tăvălug. SE Craiova a cerut reglementarea preţului energiei tremice livrată furnizorului local de căldură, Termo Urban. ANRE și-a dat avizul pentru noile costuri ale energiei tremice în ultima parte a lunii noiembrie. La rândul său, operatorul local, pus în faţa faptului împlinit, creşte tariful căldurii furnizată populaţiei.

În ultimii doi ani scumpirea căldurii s-a ţinut lanţ. Înainte de majorarea din septembrie 2021, populaţia plătea operatorului un preţ de 345,26 de lei/Gcal (TVA inclus). După majorarea din septembrie, agentul termic furnizat prin PT-uri a ajuns la un tarif de 415,30 de lei/Gcal (TVA inclus), iar cel furnizat prin CT-uri la 701,93 de lei/Gcal (TVA inclus). Astfel, tariful local la gigacalorie, adică preţul plătit efectiv de craioveni, a devenit în septembrie de 390 de lei (TVA inclus). De la 1 noiembrie 2021, tariful local pentru populație a devenit 462,11 lei/Gca cu TVA (388,33 lei/Gcal fără TVA). Din august 2022, tariful a crescut la de 463,51 lei/Gcal fără TVA, adică 551,57 lei/Gcal cu TVA, iar pe facturi se va regăsi la prețul de 499,89 lei/gigacalorie, TVA inclus. Viitoarea scumpire, creşte tariful gigacaloriei la 559,92 de lei plus TVA.
Preţul nu va fi subvenţionat de primărie.

Scumpirea, îngrijorează asociaţiile de proprietari

Reprezentanţii asociaţiilor de proprietari sunt nemulţumiţi de viitoarele scumpiri. Unii dintre ei sunt decişi să meargă în faţa consilierilor ca să le ceară explicaţii cu privire la scumpirea căldurii ce ar urma să fie votată în Consiliul Local al Municipiului Craiova.

Gheorghe Albu, președintele Asociației de Proprietari 1 Mircești

„Noi am aflat că vor să scumpească de la 1 decembrie căldura. Eu am mai vorbit şi cu alţi preşedinţi, şi cu un consilier local şi suntem decişi să mergem la şedinţa Consiliului Local. Cum sunt preţurile în ţară şi cât este la noi? Primăria nu mai subvenţionează nimic, aşa am înţeles”, spune Gheorghe Albu, preşedinte asociaţie de proprietari.


Mai mulţi preşedinţi ai asociaţiilor de propreiatri sunt hotărâţi să-i interpeleze pe consilierii locali şi să-i determine să nu voteze scumpirea căldurii.
Cea mai scumpă gigacalorie. Nu este bine cu scumpirea asta. Vom merge când au şedinţă, ca să vorbim cu ei, cu consilierii. Este necesar să avem aceste discuţii preliminare. Trebuie să ne mobilizăm. Unde ajungem, cât plătim?”, se întreabă Constantin Stăvaru, preşedinte asociaţie de proprietari.


„Au scumpit în august gigacaloria, au trecut câteva luni şi iar scumpesc. Eu am în asociaţie oameni bătrâni, de unde să plătească? S-au pus pe noi cu faţadele, acum ne scumpesc căldura. Ce să mai facă şi locatarii? Ce va fi acum, este o lovitură mişelească. Este inflaţie, oamenii au trecut printr-o perioadă grea, iar acum sunt prinşi în vâltoarea scumpirilor”, spune Lazăr Viorica Ştefania, preşedinte asociaţie de propreiatri.

Ce preţuri sunt în alte oraşe

În Brașov, în această iarnă, facturile la căldură vor fi mai mici, ca urmare a scăderii TVA-ului la gigacalorie de la 19% la 5%. Prețul gigacaloriei va fi de 233,07 lei, cu 30 de lei mai puțin ca anul trecut.
În anotimpul rece 2022-2023, vasluienii care au locuințele conectate la sistemul centralizat de încălzire vor plăti un preț de 250 de lei/gigacalorie. În Suceava , compania locală Bioenergy a primit deja acordul ANRE de a majora tarifele. În urma actualizării costurilor de producție, prețul gigacaloriei la plecarea din centrală este de 244,75 lei din octombrie. În Botoșani calculele administrației locale indică un tarif de 615 de lei pe gigacalorie în această iarnă, față de 403 de lei, prețul actual.

Populația a plătit iarna trecută un tarif de 200 de lei, restul fiind subvenționat. În Arad preţul gigacaloriei nu a fost modificat comparativ cu anul trecut, populația urmând să achite 398 de lei. Prețul este subvenționat, față de un cost de 1.156 de lei pe gigacalorie. Clujenii plătesc momentan acelaşi preţ pe gigacalorie. Iarna trecută, prețul gigacaloriei a fost 782 de lei, din care primăria a subvenționat cam jumătate. Constănțenii plătesc pentru încălzirea locuinţei 450 de lei per gigacalorie. Timişorenii plătesc momentan acelaşi tarif ca şi iarna trecută, adică 750 de lei/gigacalorie. O scumpire a căldurii este însă inevitabilă.

Exit mobile version