Acasă Local Dolj Iuliean Horneţ, inventatorul unei tehnologii revoluţionare, are o soluţie alternativă pentru încălzirea...

Iuliean Horneţ, inventatorul unei tehnologii revoluţionare, are o soluţie alternativă pentru încălzirea Craiovei

Iuliean Horneţ

Iuliean Horneț, inventator, producător de centrale termice pe bază de biomasă și de instalații de piroliză a fost ieri prezent la Craiova. Acesta a prezentat o alternativă pentru încălzirea oraşului: centrale pe peleţi făcuţi din deşeuri biodegradabile. Produsele sale – centralele termice – se găsesc azi în toată România. Fie că vorbim de persoane private, fie instituții publice.


Horneț spune că România putea fi independentă energetic complet de ani de zile. După părerea sa, putem produce peleți din lemn, din deșeuri menajere sau plastic, iar prin piroliză putem produce biodiesel, biochar pentru fertilizarea solului sau chiar motorină obținută din plastic ars la temperaturi de peste 1.000 de grade.
Acesta spune că pentru Craiova soluţia pentru încălzirea populaţiei care locuieşte la bloc ar fi montarea unor centrale care să deservească un cvartal de blocuri. Aceasta ar funcţiona pur şi simplu cu deşeurile pe care craiovenii le aruncă la platforma de gunoi. Din deşeurile menajere dar şi celelate deşeuri se poate produce combustibil, respectiv peleţi. Aceştia sunt folosiţi în aceste centrale care ulterior produc energie pentru încălzire, energie electrică, dar şi aer condiţionat vara.

„Avem soluţii pentru cartierele de blocuri. O centrală de 500 de mii de kw de asigură căldură şi apă caldă pentru o suprafaţă de 5.000 mp. Astfel de centrale pe peleţi făcuţi din deşeuri sunt la Buzău. Nu trebuie să tăiem pădurea ca să facem peleţi, avem suficiente deşeuri. Putem să toaletăm pădurea, avem viţă de vie, avem iarbă, avem gunoi de grajd, paie, coceni, avem toate celelalte deşeuri pe care putem să le utilizăm în a ne face confort. Pentru această centrală folosiţi deşeuri biodegradabile care sunt transformate în peleţi. O astfel de centrală produce 50kw pe zi. În acelaşi echipament se adaugă un absorber care să dea vara confortul în locuinţe. Prima operaţiune vă costă 40 de euro/mp. Repet peleţii folosiţi de această centrală sunt făcuţi din propriile dumneavoastră deşeuri. Şi pentru casele individuale avem centrale de 25 de kw. Am 84 de modele de echipamnete de cea mai înaltă eficienţă”, a explicat Iuliean Horneţ.

Peleţi produşi din orice deşeu

Acesta spune că a montat astfel de centrale în toată ţară. Până la acest moment sunt montate 800 de astfel de centrale, produse de firma lui Horneţ.
Acesta mai spune că:

„Practic, din orice deșeu produc, pot să fac energie. Prin piroliză. Este un echipament pe care l-am creat și care poate primi toate deșeurile solide și lichide ale planetei – nămol, cărbune, cauciuc, ulei uzat, plastic. Toate pot trece prin piroliză, până la 900 de grade în reactor, și obținem niște produse fantastice, pe care putem să le folosim. Biomasa și nămolul de epurare ridicate la temperaturi de până la 180 de grade duc la obținerea biochar-ului, singurul care ne mai poate salva de la deșertificare. El reface fertilitatea. Din cauciuc și plastic se poate face motorină, România e plină de deșeuri, de cauciucuri. Lemnul e o capodoperă. Îl folosim să facem din el viori, chitări, case. Să facem case frumoase, să îl folosim astfel încât să beneficiem de frumusețea și rezistența lui. Nu să îl ardem! Pădurile ne dau suficiente resturi ca să facem peleți și să îi ardem. Dar numai centralele pe care le produc eu pot să ardă așa ceva. Ceilalți ard rumegușul curat. Mai sunt unii care adună câte ceva să facă bricheți, dar brichetele au o eficiență de până la 27%. Le bagi în teracotă, au 17%. În centrale mai performante te duci la 60, 65%. Ceea ce fac eu înseamnă frunze, crengi și toate deșeurile organice peletizate cu un randament de 94%. Energie verde. Pentru că vorbim despre temperaturi fără poluare. Restul e ceea ce numesc energie primitivă.” spune Horneţ.

Exit mobile version