Acasă Local Gorj Cercetați pentru trafic de droguri de risc

Cercetați pentru trafic de droguri de risc

Tânăr, în arest în dosarul plantației de canabis de lângă Termocentrala Rovinari
Tânăr, în arest în dosarul plantației de canabis de lângă Termocentrala Rovinari

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu un procuror din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Gorj, au pus în executare, miercuri, trei mandate de percheziţie domiciliară, emise în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc.

Din cercetări a reieșit faptul că două persoane ar fi înființat într-un imobil situat în județul Gorj o cultură de canabis indoor, plantele fiind cultivate în ghivece de flori, care ar fi fost, inițial, depozitate în garajul imobilului.

Ulterior, din cauza temperaturilor scăzute, acestea ar fi fost mutate, la jumătatea lunii septembrie 2022, în locuință, unde persoanele bănuite ar fi asigurat condiții de căldură și umiditate propice dezvoltării acestora.

La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Gorj urma să fie aduse, în vederea audierii, patru persoane.

Acțiunea beneficiază de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Gorj și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj.

Suportul de specialitate este asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română și de Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul DIICOT.

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version