Acasă Local Mai multe magazine din incinta şcolilor craiovene, amendate de autorităţi

Mai multe magazine din incinta şcolilor craiovene, amendate de autorităţi

Un elev a reclamat că un polițist l-ar fi pălmuit la școală
Un elev a reclamat că un polițist l-ar fi pălmuit la școală

O comisie formată din reprezentanţi ai mai multor instituţii cu atribuţii de control a efectuat verificări, săptămâna aceasta, la magazinele care desfăşoară activităţi comerciale în incinta sau în vecinitătatea unităţilor şcolare de pe raza municipiului Craiova. în urma controalelor efectuate, au fost aplicate 15 avertismente şi amenzi în valoare totală de 81.300 lei.

„În perioada 09 – 11.05.2022, comisia mixtă formată la nivelul Instituției Prefectului Dolj, în baza Ordinului nr. 134/04.04.2022, a verificat respectarea prevederilor legale privind interzicerea comercializării băuturilor alcoolice, a tutunului și a unor produse alimentare, precum și a unor substanțe susceptibile să aibă efecte psihoactive de către agenții economici ce își desfășoară activitatea în incinta sau în zona vicinală a unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul Craiova“, se arată în comunicatul dat publicităţii de Instituţia Prefectului Dolj.

Comisia de control a fost constituită din reprezentanți ai Instituției Prefectului Dolj, Inspectoratului Școlar Dolj, Inspectoratului Județean de Poliție Dolj, Direcției de Sănătate Publică Dolj, Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Dolj și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Dolj.

Au fost controlați opt agenți economici din Craiova, care își desfășoară activitatea în incinta sau în vecinătatea unităților de învățământ din municipiu.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate amenzi în valoare de 81.300 lei şi 15 avertismente.

De asemenea, au fost oprite de la comercializare mai multe produse, iar pentru un agent economic s-a dispus întreruperea activității până la intrarea în legalitate.

În urma controalelor efectuate s-a constatat că un agent economic își desfășura activitatea, deși pentru acesta se dispusese, la controlul anterior, măsura interzicerii desfășurării activității până la intrarea în legalitate. Cu aceasta ocazie, instituția abilitată a sancționat încă o dată respectiva unitate și a emis ordin de interzicere a activității.
În urma verificărilor efectuate, printre neregulile constatate se numără: produse expirate, deficiențe informare produse, lipsa afișare prețuri, depozitare necorespunzătoare a produselor etc.

Astfel de verificări se vor efectua periodic și se vor extinde la nivelul județului Dolj.

Exit mobile version