Acasă Local Cine va schimba locurile de joacă din Craiova

Cine va schimba locurile de joacă din Craiova

Primăria Craiova s-a trezit cu un singur ofertant la licitaţia pentru înlocuirea echipamentelor deteriorate de la locurile de joacă şi amenajarea unor noi spaţii de joacă pentru copii. O firmă din Breaza (judeţul Prahova) cu peste 25 de ani vechime şi-a depus candidatura pentru obţinerea contractului pe 4 ani, în valoare de peste 5 milioane de euro. Va ieşi câştigătoare?

Echipamentele vechi şi deteriorate ale locurilor de joacă din Craiova vor fi înlocuite cu altele noi, în baza unui acord cadru pe patru ani. Primăria a primit o singură ofertă, de la o firmă din judeţul Prahova.

Cine va schimba locurile de joacă din Craiova. Dorinţa Primărie Craiova de a schimba echipamentele vechi şi deteriorate de la locurile de joacă din oraş şi de a amenaja noi spaţii de joacă s-ar putea îndeplini în această vară.

Procedura de achiziţie a unor echipamente noi de joacă şi de fitness, în baza unui acord cadru pe 4 ani, a trecut în etapa de evaluare a ofertelor. De fapt, este vorba de o singură ofertă, de la firma Lavitex Prod SRL din oraşul Breaza, judeţul Prahova. O societate înfiinţată în 1995, cu peste 20 de ani de experienţă în domeniu.

Conform site-ului firmei, Lavitex se ocupă de proiectarea şi producerea de echipamente de joacă pentru copii, echipamente de agrement şi mobilier pentru interior şi exterior la cele mai înalte standarde. „În prezent, deţinem un portofoliu de peste 1.000 de produse certificate, care satisfac cele mai diverse cerinţe ale clienţilor noştri“, se menţionează pe pagina de prezentare a societăţii. Tot aici sunt trecute şi proiectele de referinţă ale firmei, complexuri de joacă, parcuri de joacă, echipamente de joacă şi de fitness, amenajate în mai multe oraşe şi municipii din ţară.

Potrivit ultimului bilanţ depus, Lavitex Prod SRL a avut în 2020 o cifră netă de afaceri de 71.301.171 de lei şi un profit net de 3.061.540 de lei. În 2020, firma figura cu 49 de angajaţi. Rămâne de văzut dacă oferta depusă de aceasta va fi şi acceptată de municipalitate. În solicitările de clarificări, autoritatea contractantă a fost de acord cu toate soluţiile tehnice de fabricaţie a unor echipamente propuse de Lavitex.

Cine va schimba locurile de joacă din Craiova. Cifrele acordului cadru

Revenind la acordul cadru dorit de municipalitate, licitaţia a fost lansată pe 6 martie, având ca obiect „înlocuirea echipamentelor de joacă vechi, deteriorate cu echipamente corespunzătoare din punct de vedere tehnic şi calitativ, dar şi completarea locurilor de joacă cu echipamente noi în zonele unde acestea sunt insuficiente“. Contractul pentru „Achiziţie echipamente locuri de joacă”, pe o perioadă de 4 ani, a fost împărţit în două loturi: echipamente locuri de joacă (lotul 1) şi echipamente fitness (lotul 2). Valoarea totală estimată a acordului este cuprinsă între 10.821.566 lei şi 24.627.605 lei (fără TVA), adică un maxim de 5,9 milioane de euro (TVA inclus).

Grosul sumei este pentru lotul 1, care are o valoare cuprinsă între 10.046.950 de lei şi 23.078.373 de lei (fără TVA). Aici, valoarea celui mai mare contract subsecvent estimat a se încheia, fără TVA, este de 3.435.429 de lei. Pentru echipamentele de fitness, contractul pe patru ani are o valoare estimată între 774.616 lei şi 1.549.232 lei, cel mai mare contract subsecvent estimat a se încheia fiind de 193.654 lei (fără TVA).

Oferta trebuie să ţină cont nu doar de preţ, ci şi de perioada de garanţie. Conform caietului de sarcini, garanţia echipamentelor furnizate trebuie să fie de minim 24 de luni de la data recepţionării. Perioada de garanţie extinsă acordată de furnizor tebuie să fie de minim 6 luni şi maxim 24 de luni, suplimentar perioadei de garanţie obligatorie. După ieşirea din garanţie a echipamentelor, firma este obligată să asigure piese de schimb, contra cost, pentru o perioadă de cinci ani.

Ce vrea să cumpere Primăria Craiova cu 5 milioane de euro

Ce vrea să cumpere Primăria Craiova cu cele peste 5 milioane de euro, care ar urma să fie cheltuite în următorii patru ani? Lista este lungă şi cuprinde, printre altele, balansoare pe arcuri cu figurine 3D, figurine pe arc (delfin, elefant, buburuză), balansoare tip caracatiţă, tobogane, leagăne cu două locuri, complexuri de joacă şi covor din cauciuc turnat şi tartan.

Echipamentele vechi şi deteriorate ale locurilor de joacă din Craiova vor fi înlocuite cu altele noi, în baza unui acord cadru pe patru ani. Primăria a primit o singură ofertă, de la o firmă din judeţul Prahova.

Lista este lungă pentru că municipalitatea doreşte nu doar înlocuirea unor echipamente uzate, ci şi amenajarea unor locuri noi de joacă. În lotul cu echipamentele de fitness au fost trecute simulatoare de vâslit şi mers, aparate pentru dezvoltarea muşchilor de la picioare, aparate pentru dezvoltarea muşchilor de la mâini şi spate, aparate torsionare corp, aparate extensie picioare, aparate de fitness în aer liber.

Iniţial, licitaţia pentru achiziţia de echipamente noi destinate locurilor de joacă (acord cadru) a avut o valoare mult mai mare. Lansată în august 2021, procedura avea o valoare estimată între 9 milioane de euro şi 18 milioane de euro, dar a fost anulată la data de 1 septembrie, fiind invocate „abateri grave de la prevederile legislative“.

Cum s-a „fript“ primăria la precedentul acord cadru pentru locurile de joacă

Ar mai fi de menţionat că Primăria Craiova s-a „fript“ la precedentul acord cadru pentru locurile de joacă. S-a întâmplat în perioada 2014-2015, în primul mandat de primar al Olguţei Vasilescu. 20 de locuri de joacă din municipiu au fost echipate atunci cu mobilier specific de către un SRL din Bucureşti, King Industrial Enterprises. Furnizarea şi montarea echipamentelor a costat la acel moment circa 8,2 milioane de euro. Până la sfârşitul anului 2014, primăria cumpărase deja echipamente de 3 milioane de euro.

Contractul a fost însă rupt după ce au fost constatate mai multe neconformităţi, raportat la caietul de sarcini. Municipalitatea a dat în judecată firma King Industrial şi a cerut înapoi toţi banii plătiţi până la acea dată, plus daune morale de un milion de lei. Procesul s-a încheiat după mai bine de patru ani, primăria l-a câştigat, dar… ia banii de unde nu-s! Firma avea deja datorii mari, fiind în incapacitate de plată.

Exit mobile version