Acasă Local Gorj Gorj: Tânăr de 29 de ani, infectat cu COVID, decedat după ce...

Gorj: Tânăr de 29 de ani, infectat cu COVID, decedat după ce a fost externat la cererea familiei

2.700 de cazuri noi și 19 decese Covid în ultimele 24 de ore
2.700 de cazuri noi și 19 decese Covid în ultimele 24 de ore

Un tânăr, de 29 de ani, din Târgu Jiu, infectat cu COVID, a murit la domiciliu, după ce famila a cerut să fie externat din Spitalul Județean de Urgență din municipiu.

Bărbatul prezenta comorbidități, respectiv obezitate, insuficiență cardiacă și epilepsie, însă familia nu a putut fi convinsă de către medici ca pacientul să rămână internat. Aparținătorii au semnat o declarație pe propria răspundere și au dus tânărul acasă.

„La începutul acestei săptămâni, la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, la ATI II din clădirea Tudor Vladimirescu, a fost adus cu ambulanța un bărbat. de 29 de ani din municipiu, care avea test antigen pozitiv la Covid-19. A fost preluat de un medic ATI, iar după investigații, inclusiv CT, pacientul a fost dus pe secție.

Pacientul avea saturația scăzută – 60% și afectare pulmonară de 80%. A fost conectat la două surse de oxigen și după 30 de minute aproximativ, saturația de oxigen crescuse, potrivit medicului de gardă.

Medicul de gardă a anunțat telefonic familia despre starea pacientului, care era gravă. Din păcate, familia a cerut ca acesta să fie externat. Atât medicul de gardă, cât și conducerea SJU Târgu Jiu au discutat cu familia tânărului în încercarea de a îi convinge să îl lase in spital. Li s-au explicat aparținătorilor că există inclusiv riscul ca pacientul să decedeze dacă este luat acasă, dar aceștia nu și-au schimbat opinia.

Astfel, după patru ore petrecute în secția ATI II, la cererea expresă a familiei, pacientul a fost externat. Aparținătorii au semnat o declarație pe propria răspundere și au dus tânărul, care suferea și de epilepsie, acasă. Considerăm că fiecare pacient are o șansă în plus la viață dacă primește tratament și îngrijiri medicale într-o unitate spitalicească, de la personal calificat”, a declarat Mihaela Țicleanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.

Exit mobile version