Acasă Local Dolj Numărul de vaccinări, redus în Craiova. Media este de 100-130 de persoane...

Numărul de vaccinări, redus în Craiova. Media este de 100-130 de persoane pe zi

Numărul de vaccinări s-a redus în Craiova. Media este de 100-130 de persoane pe zi
Numărul de vaccinări s-a redus în Craiova. Media este de 100-130 de persoane pe zi

Numărul de vaccinări din Craiova a scăzut în ultima perioadă. Craiovenii sunt așteptați, în continuare, să se vaccineze la Sala C4 de la Polivalentă, dar și în centrul de vaccinare din mall-ul Electroputere, care este o extensie a centrului C4. De asemenea, oamenii trebuie să țină cont că, acum, se pot vaccina și la cabinetul medicului de familie. În această perioadă, cei mai mulți craiovenii aleg să se vaccineze cu Johnson & Johnson pentru că se face o singură doză și pot să plece mai repede în vacanță. Iar pentru că acum este o perioadă de caniculă, medicii ne sfătuiesc să venim dimineața sau seara să ne vaccinăm.

Oamenii ori s-au relaxat, ori aleg să meargă la medicii de familie

La Centrul de vaccinare de la C4 de la Sala Polivalentă, care este deschis între orele 8.00 – 20.00, se vaccinează cu: Pfizer, Moderna, AstraZeneca sau Johnson & Johnson. Chiar dacă numărul de vaccinări a scăzut, medicii sunt optimiști. Ei speră ca în perioada următoare cât mai mulți oameni să conștientizeze importanța vaccinării.


„Având în vedere că în perioada asta temperaturile sunt extrem de crescute, vaccinările se desfășoară la primele ore ale dimineții și seara mai târziu. În cadrul centrului nostru se vaccinează în jur de 100-130 de persoane zilnic. Noi avem toate tipurile de vaccin aici. Pentru că toate celelalte centre s-au închis temporar, ni s-au relocat nouă toate vaccinurile (Pfizer, Astra, Moderna și Johnson). Cea mai mare pondere o are vaccinul Pfizer, dar și Johnson, fiind doză unică. Cei care se grăbesc să plece sau au ceva de rezolvat apelează la Johnson. Astăzi, până acum (ora 14.30 – n.r.) s-au vaccinat 37 de persoane cu Johnson și 47 de Pfizer. Programul nostru este de la 8.00 până la 20.00, în fiecare zi, de luni până duminică. Centrul de la mall este tot extensia noastră, numai că ei au programul până la 22.00. Au mai existat cazuri, când oamenii au căutat pe site și au văzut că este trecut acolo 22.00 și au venit la noi după ora 20.00. Este extensia noastră și de asta se produce confuzia“, a spus Dr. Lenuța Medeleț.

„Vaccinări se fac și în cabinetele medicilor de familie”

Oamenii au la dispoziţie şi posibilitatea de a se vaccina la medicii de familie. „La început, toți știm, au fost foarte multe persoane vaccinate. Acum, numărul s-a redus. Nu știu dacă din cauza perioadei acesteia mai calde sau a intrat lumea în relaxare. Mai trebuie ținut cont și de faptul că, acum, vaccinări se fac și în cabinetele medicilor de familie și atunci oamenii preferă să meargă și acolo, decât să mai facă un drum până la centrul de vaccinare mai bine merge la medicul de familie pe care îl cunoaște de o perioadă lungă de timp și în care are mai multă încredere”, a mai adăugat Dr. Lenuța Medeleț.

Vaccinul Johnson & Johnson, prima opțiune a craiovenilor care urmează să plece în concedii

Și la centrul de vaccinare din Electroputere cei mai mulți se vaccinează cu Pfizer sau Johnson. Dr. Luiza Voicu spune că cei mai mulți aleg vaccinul Johnson pentru că este doar o singură doză și se grăbesc toți să plece în străinătate. Îi sfătuiește pe cei care aleg această doză să mănânce înainte, pentru că cei mai mulți intră în șoc după vaccinare.

„Aici, în mall, vaccinăm doar cu Pfizer și Johnson. La început, noi am început activitatea pe 2 iunie. Foarte puține persoane veneau, pentru că nu știau. În ultima perioadă am avut, aproximativ, 60-70 de persoane pe zi. Avem cam jumătate din cât fac cei de la Polivalentă. Sunt zile în care avem 40 de persoane, sunt zile în care avem 70 de persoane. Cei mai mulți aleg vaccinul Johnson, în ultima perioadă, pentru că este o singură doză și se grăbesc toți să plece în străinătate, în vacanțe“, a precizat, pentru GdS, Dr. Luiza Voicu.

Medicii recomandă vaccinul în afara orelor de caniculă

Zilele de caniculă pot fi o mare problemă pentru cei care se vaccinează exact la orele la care cădura este insuportabilă. „Mulţi dintre cei care aleg Johnson, vin să se vaccineze fără să fi mâncat nimic înainte și fac un mic șoc. De ce? Fie din cauza căldurii, pe fond de stres sau frică de ace. Trebuie să stăm mereu cu ochii pe ei, să nu leșine. Dacă leșină, trebuie să-i punem în poziții de siguranță, cum ne permite locul, și după să le dăm un pic de calciu sau magneziu ca să-și revină. Îi sfătuiesc să stea acasă dacă nu este urgent. Dacă este urgent pot să vină, dar să vină dimineața sau seara, nu în timpul zilei când este canicula cea mai mare. Nu-i deloc satisfăcător faptul că sunt atât de puține persoane. Noi aici, în mall, lucrăm cu o singură asistentă, dar sunt momente în care pun și eu mână la treabă. Ideea este că sunt foarte puține persoane. Când am început eu, la AstraZeneca, veneau câte 200-300 de persoane pe zi”, spune Dr. Luiza Voicu.

Marina Andrei

Exit mobile version