Acasă Eveniment Olt: Trei morți în urma coliziunii unui autoturism cu un tir, la...

Olt: Trei morți în urma coliziunii unui autoturism cu un tir, la Negreni

Un accident grav, în urma căruia trei persoane și-au pierdut viața, a avut loc luni dimineață pe raza localității Negreni, din județul Olt.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat luni dimineață, la ora 7.02, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Naţional 65 – European 574, între localitățile Negreni și Optași.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt. Din primele verificări aceștia au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autovehicule, respectiv un autocamion transportor condus de un bărbat, de 48 de ani, din orașul Mioveni, județul Argeș, și un autoturism în care se aflau doi bărbați și o femeie. Cele două autovehicule ar fi intrat în coliziune frontală.

În urma coliziunii, cele trei persoane din autoturism au decedat.

Conducătorul autocamionului nu se afla sub influența băuturilor alcoolice în momentul producerii evenimentului. Acesta nu a necesitat îngrijiri medicale.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, poliţiştii efectuând cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Exit mobile version