Acasă Local Bărbat prins transportând ilegal material lemnos

Bărbat prins transportând ilegal material lemnos

Bărbat prins transportând ilegal material lemnos

Polițiștii rutieri au sancționat contravențional o societatea comercială, pentru transport ilegal de material lemnos. Polițiștii rutieri au continuat să fie prezenți pe drumurile din județul Olt pentru siguranța participanților la traficul rutier, precum și pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul transportului de mărfuri sau de persoane.
 

Astfel, polițiștii au depistat pe Drumul Național 64, în afara localității Pleșoiu, un bărbat, în vârsta de 40 de ani, din comuna Gura Râului, județul Sibiu, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule, care transporta 44,09 metri cubi de bile rășinoase molid.
 
În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că există discordanțe între cantitatea precizată în avizul de însoțire și materialul lemnos existent faptic.

Societatea comercială, al cărei material lemnos era transportat, a fost sancționată contravenţional, pentru  încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 modificată, privind sancționarea și stabilirea contravențiilor silvice, cu amendă în valoare de 3.000 de lei.
 

De asemenea, polițiștii au confiscat cei 7,71 metri cubi material lemnos nespecificați în avizul de însoțire a mărfii și i-au predat Ocolului Silvic Slatina, în vederea valorificării.
 

Este ceea ce a ascultat, a văzut, a simţit şi a gândit, fascinată în aceeaşi măsură de culoare, sunet şi cuvânt. E fericită că are puterea să aprecieze frumosul oriunde s-ar ascunde acesta. Gazeta de Sud este pentru ea o echipă fantastică ce o impulsionează să vină cu idei frumoase şi creative.
Exit mobile version