Acasă Actualitate Coronavirusul creează haos într-o comună de lângă Craiova

Coronavirusul creează haos într-o comună de lângă Craiova

Oameni veniţi din zone de risc nu sunt în evidenţele DSP şi nu sunt izolaţi oficial.
Oameni veniţi din zone de risc nu sunt în evidenţele DSP şi nu sunt izolaţi oficial.

Haos total la Mischii. Primarul din localitate susţine că localnici veniţi din zonele de risc nu sunt izolaţi oficial. Medicul lor de familie, Ion Duţă, spune că oamenii nu se află în evidenţele Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dolj ca persoane care ar trebui să se autoizoleze. Preventiv, totuşi, el ar fi luat măsura aceasta, deşi DSP i-a zis „să îşi vadă de treabă“.

Unul dintre bărbaţii ajunşi la Mischii ar fi venit din Alessandria, o zonă apropiată de Milano, pe 7 martie. În acel moment, spune doctorul, regiunea nu era declarată zonă roşie, dar a fost două zile mai târziu. Doar 48 de ore l-a despărţit pe acest localnic de carantină.

Medicul spune că persoanele ar fi declarat zona de provenienţă la vamă şi nu li s-ar fi impus vreo măsură.

Doctorul nu ştie clar ce să facă

Doctorul Duţă are neclarităţi cu privire la ce ar trebui să facă în această situaţie şi crede că primarul face exces de zel, căci DSP este autoritatea care deţine lista cu persoanele ce trebuie să intre în izolare. „Problema este cine demarează această treabă, ori DSP-ul, ori medicul de familie. Eu nu am voie să le spun să se autoizoleze, îmi depăşesc competenţele. DSP-ul îi are în evidenţă, că au trecut pe la graniţă, au completat un chestionar acolo“.

Totuşi, conform spuselor medicului, acesta a făcut procese-verbale şi oamenii ar sta în autoizolare. Acesta a transmis că se află în izolare atât persoana venită din Alessandria şi mama sa, cât şi o persoană care ar fi venit din Barcelona, tot alături de mamă. „Preventiv, pe 7 i-am luat declaraţie (bărbatului din Alessandria – n.r.) şi i-am făcut proces-verbal. Luni am reînnoit acest proces-verbal“. Medicul vrea ca DSP să îi clarifice cum se demarează procedura de autoizolare pentru că este obligat să dea concediu medical celor angajaţi, iar dacă DSP îi spune să îşi vadă de treabă, cine îi dă adeverinţa, care ar trebui emisă de DSP? „DSP trebuia să îmi impună mie să îi autoizolez pe aceşti oameni. Dacă fac eu de capul meu autoizolarea asta?“.

Contradicţii cu privire la implicarea DSP Dolj

Purtătorul de cuvânt al DSP Dolj a transmis că, deşi procedurile sunt clare, nu este exclus să fie scăpări. Mai concret, dacă oamenii mint la punctul de trecere al frontierei şi reuşesc să intre în ţară, dar cei care îi cunosc deţin informaţii care le contrazic spusele, ar trebui să notifice DSP.

„În acest caz, medicul de familie ar trebui să notifice DSP şi se face o anchetă epidemiologică. Noi primim informaţiile de la Vama Borş, de la Porţile de Fier, de la Nădlac, aeroporturi… Dacă nu ne-au trimis informaţii, nu avem de unde să ştim nici noi. Unii au declarat că au venit din altă parte. Dacă ar fi reală informaţia de la Mischii, medicul ne notifică şi noi facem anchetă“. Numai că doctorul Ion Duţă spune că a sunat la DSP, iar „cei care au răspuns la telefon la Biroul de epidemiologie“ i-au transmis că, dacă oamenii nu sunt în evidenţa Direcţiei, „să îşi vadă de treabă“.

Primarul: Medicul refuză comunicarea cu instituţiile

Primarul din Mischii, Gheorghe Popa, spune că medicul nu cooperează cu instituţiile. Este cel de-al doilea Comitet pentru Situaţii de Urgenţă la care medicul de familie nu a participat. Medicul de familie trimite la comitetul pentru situaţii asistentul medical, care îmi spune că nu are putere de decizie. Sunt două persoane venite, una din Alesandria, Italia, pe 7 martie. Şi altă persoană a venit din Germania pe 10 martie. Acestor persoane medicul de familie le-a spus verbal să stea la domiciliu. Unuia i-a spus un număr de zile, celuilaltl i-a făcut altă recomandare. Medicul de familie trebuia să facă proces-verbal şi să notifice DSP şi ISU pentru a se putea lua măsuri cu aceste persoane. Acest medic refuză să coopereze cu instituţiile“, a spus primarul comunei Mischii.

Medicul, pe de altă parte, crede că primarul vrea să preia atribuţiile tuturor, „să treacă peste şeful medicilor, şeful DSP-ului, eventual şi peste prefect. Eu am procesul-verbal, dar DSP are evidenţa lor. Oricum, eu le-am impus să stea în autoizolare, dar e o greşeală ce vrea să facă primarul ăsta“.

Exit mobile version