Acasă Local Cel mai vechi liceu din județ a sărbătorit 135 ani și a...

Cel mai vechi liceu din județ a sărbătorit 135 ani și a primit acasă somități din toată lumea

Colegiul Național „Radu Greceanu“ din Slatina, înființat ca gimnaziu real, prin decret regal, în 1884, a reunit la aniversarea celor 135 ani de existență foști absolvenți, astăzi specialiști de renume în domeniile în care activează, iar amintirile au însuflețit amfiteatrul care în perioada interbelică era centrul de atracție al orașului.

Vechimea Colegiului Național „Radu Greceanu“, ajuns la 135 ani de existență, și renumele pe care această instituție de învățământ a reușit să-l păstreze de-a lungul anilor atrag și astăzi ca un magnet.

Actualii elevi ai unităţii de învăţământ au avut ocazia unică de a se întâlni, vineri, 15 noiembrie, cu absolvenții de odinioară, oameni de care au auzit, despre care au citit și pe care, cel mai probabil, nu și-ar fi închipuit că-i vor vedea față în față.

Chiar și profesorii lor de astăzi, cei mai mulți, sunt la rândul lor absolvenți ai colegiului, iar din discuțiile purtate a reieșit că pentru absolvenții de „Radu Greceanu“ din toate timpurile reîntoarcerea la liceu, dar în cancelarie, a fost la un moment dat un vis.

Alți absolvenți au continuat ascensiunea în domenii care necesită înaltă pregătire, au ajuns cercetători, medici renumiți, academicieni, specialiști la universități și institute din toată lumea.

O parte au transmis gândurile lor, la aniversare, acestea fiind preluate în lucrarea „Noi pagini de monografie“, editată cu prilejul aniversării celor 135 ani.

Dirijorul Jean Lupu: „Am crezut că intru într-o academie“

Printre absolvenții CN „Radu Greceanu“ se găsește şi maestrul Jean Lupu, compozitor, dirijorul renumitului cor „Symbol“.

Maestrul a venit la Slatina cu bucurie, mărturisind că pentru a ajunge la timp de la București la întâlnirea atât de mult dorită „am mai călcat pedala, am ajuns la 150 de lm/oră“.

„Este o întâlnire de suflet, este o legătură peste decenii, peste veacuri, sunt 135 de ani, este o trăinicie asigurată acestei instituții de înaltă ținută universitară.

Când am venit ca profesor aici și am intrat în cancelarie și am văzut atâtea somități, am crezut că intru într-o academie.

Erau numai unul și unul. Sunt convins că năravul de odinioară se va menține“, a declarat maestrul, amintindu-și de anii de liceu și de profesorii care i-au marcat evoluția.

„I-am avut pe Dumitru Cîlniceanu la română, pe domnul Popescu Mihai la matematică, profesori de excepție, dar am avut și colegi de excepție: profesorii Ungureanu – Maria și Gheorghe Ungureanu, profesorul Nicolae Popescu-Optași, profesorul Alexandru Popescu de geografie, doamna Mimi Stănescu de matematică, numai unul și unul, Ghimpețeanu de filozofie, profesori care au adus niște stele aceste instituții de înaltă ținută“, a mai precizat dirijorul Jean Lupu.

Liceul a avut o istorie zbuciumată

Gimnaziul Real „Radu Greceanu“ a fost înființat în 1884 cu puternică susținere locală. Au fost ani grei în care, ca și acum, fondurile pentru educație nu erau îndestulătoare, așa că familiile de vază ale urbei susțineau din donații învățătura de carte.

O trăsătură aparte este aceea că la „Radu Greceanu“ au avut acces tineri din toate păturile sociale.

„Liceul «Radu Greceanu» nu a rămas un «turn de fildeș» accesibil numai pentru elitele sociale. Copiii satelor cărora Dumnezeu le-a hărăzit darul învățăturii și au avut parte de un învățător bun care i-a îndemnat «să meargă mai departe», «prizăriți și fricoși până și de umbra lor» au trecut pragul liceului.

Părinții i-au așezat în gazdă, în familii modeste care locuiau pe strada Gimnaziului – actuala stradă Nicolae Bălcescu, strada Obrocari – Tudor Vladimiresvu, stra Strehareți, Dealul Viilor, Oituz, Grădiște, în jurul Oborului, Malul Livezi și alte ulițe mărginașe ale Slatinei. Părinții după ce le-au dat ultimele sfaturi:

«să nu pleci prin zăvoi după cuiburi de ciori», «să nu te duci la Olt, că este apă vicleană care a furat multe capete de copii», s-au întors acasă la treburile lor“, menționa prof. Ilie Dumitru în „Noi pagini de monografie 2014-2019“.

Gimnaziul Real a devenit Liceul „Radu Greceanu“ în anul școlar 1914-1915 și a funcționat sub această titulatură până la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. În comunism, s-a numit, pe rând: Liceul de băieți, Școala Medie nr. 1, Școala Medie „Tudor Vladimirescu“, Liceul „Tudor Vladimirescu“. În 1976, grație intervenției unui fost elev, pe atunci membru în Comitetul Central, s-a revenit la numele „Radu Greceanu“.

În comunism, s-a numit, pe rând: Liceul de băieți, Școala Medie nr. 1, Școala Medie „Tudor Vladimirescu“, Liceul „Tudor Vladimirescu“. În 1976, grație intervenției unui fost elev, pe atunci membru în Comitetul Central, s-a revenit la numele „Radu Greceanu“.

În primii ani ai comunismului, elevi și profesori care au criticat regimul au cunoscut prigoana, fiind exmatriculați și chiar încarcerați, se mai desprinde din lucrările prezentate în „Noi pagini de monografie – 2014-2019“.

Exit mobile version